"Din punct de vedere tehnologic, Romania este mult peste alte tari. Stam prost insa la educatia financiara, acolo este nevoie de timp, lucrurile se intampla picatura cu picatura. N-am descoperit inca un vehicul rapid pentru a disemina educatia financiara", a afirmat sambata Vladimirescu in cadrul conferintei MasterCard Press Academy. El a aratat ca, desi tehnologia contactless (plati cu cardul sub 100 lei, pentru care nu este solicitat codul PIN) a intrat pe piata din Romania la finalul anului 2008, abia anul trecut a inceput sa fie utilizata la scara ceva mai mare, potrivit Mediafax.

"Contactless a fost lansat in Romania in noiembrie 2008. Au trecut sapte ani, lucrurile au inceput sa se miste abia anul trecut, atunci am capatat scala, masa, a inceput sa se simta. Pana atunci, lucrurile au progresat intr-un ritm minimal si cu mari eforturi", a mai spus Vladimirescu. Directorul MasterCard a adaugat ca mentalitatea romanilor se schimba greu, fiind reticenti sa inmaneze cardul unei persoane straine, respectiv unui casier, pentru a efectua o tranzactie.

"Atunci cand tehnologia nu era atat de avansata pentru a permite copierea tranzactiilor, Romania era neinteresanta pentru fraude, fiindca romanii nu aveau bani pe carduri. Acum au bani pe carduri, dar tehnologia este foarte securizata, iar rata de fraude este redusa, la acest capitol Romania situandu-se mult mai bine decat multe state la nivel global", a precizat Vladimirescu. El a admis ca Romania are o "pepiniera de talente" pentru comiterea fraudelor, insa apreciaza ca Guvernul ar trebui sa aiba o strategie pentru a atrage aceste talente in companii mari din domeniul IT, stimulandu-i sa-si foloseasca inteligenta si creativitatea "pe un fagas clar, curat, departe de partea intunecata a lucrurilor".

Citeste si:

Numarul tranzactiilor cu cardul a crescut anul trecut in Romania cu 78% fata de 2010, mult peste media europeana. Posesorii de carduri au efectuat anul trecut circa 193 milioane de tranzactii la POS-uri, dublu fata de 2013. "Daca ne raportam la jumatatea populatiei bancarizata, stam foarte bine. In Bucuresti, toata lumea are carduri, unii au mai multe, le folosesc, dar cum iesi din Bucuresti, lucrurile se schimba", a mentionat seful MasterCard pentru Romania.

Vladimirescu a amintit totodata de legea 250/2003, care obliga comerciantii cu afaceri anuale de peste 100.000 euro, echivalent lei, sa accepte plata cu cardul, legea fiind valabila, insa nu se aplica. "Legea este in vigoare, dar se opreste la aceasta obligatie, nu precizeaza ce se intampla daca comerciantul nu accepta cardul", a subliniat directorul general al operatorului de plati. Ponderea platilor cu cardul in totalul platilor efectuate in Romania este de 4,4%, ajungand la circa 5% pana la finele anului, iar cea a platilor electronice se ridica la 7% si va atinge probabil 8% in 2015.