"Implementarea principiilor de guvernanta corporativa in intreprinderile de stat este una din prioritatile mandatului meu. Cred ca este nevoie de o schimbare care sa duca la dezvoltarea, la cresterea profitabilitatii acestor companii. In cadrul Ministerului Finantelor, am ales sa incepem procedurile pentru selectia conducerii CEC datorita importantei pe care o are aceasta institutie in sistemul bancar. E doar startul, procesul va continua si pentru restul companiilor din subordinea ministerului", anunta ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu.

Contractul atribuit firmei Transearch International SRL a obtinut 100 de puncte si are o valoare de 80.100 lei, fara TVA.

Care au fost cerintele minime in selectia firmei de headhunting

Potrivit comunicatului transmis de Finante, procesul de recrutare si selectie a avut la baza respectarea prevederilor Legii nr. 111/2016 legata de guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, iar criteriul de atribuire in baza caruia s-a incheiat contractul de servicii a fost cel mai bun raport calitate – pret.

Printre criteriile de selectie se numara:

  • Forma de inregistrare – realizata in conditiile legii din tara de rezidenta, operatorul economic sa fie legal constituit, si sa nu se afle in niciuna dintre situatiile de anulare a constituirii, precum si sa aiba capacitatea profesionala de a realiza activitatile care fac obiectul achizitiei
  • Experienta generala – operatorul trebuie sa demonstreze ca in ultimii 3 ani a prestat servicii similare de recrutare candidati pentru pozitii de administratori la societati din sectorul public sau privat, care s-au concretizat cu ocuparea acelor pozitii
  • Experienta specifica – operatorul trebuie sa demonstreze ca in ultimii 3 ani a prestat servicii similare de recrutare si plasare personal, pe pozitii de management, in cel putin 2 societati din domeniul financiar bancar si nebancar, din care una din cele 2 societati, a avut o cifra de afaceri superioara echivalentului in lei al sumei de 7,3 milioane euro si cu un numar de cel putin 50 de angajati.