"La nivelul anului 2013, baza de clienti a crescut si am reusit sa majoram si veniturile companiei cu 8%, la peste 140 milioane de dolari, cel mai ridicat ritm din ultimii ani. Cresterea portofoliului s-a manifestat si in zona clientilor rezidentiali, cat si pe segmentul corporate. Pe rezidential, vectorul care a condus la cresterea numarului de clienti a fost internetul si credem ca in continuare va sustine avansul bazei de clienti, pe piata din Romania fiind in continuare loc de crestere", a declarat directorul general al companiei, Severina Pascu, intr-o conferinta.
La nivelul anului 2012, potrivit datelor Liberty Global, UPC Romania a consemnat venituri de 130 milioane de dolari, de la 143,5 milioane de dolari in 2011.
La finele analui trecut, datele prezentate de operator arata ca portofoliul de clienti a atins 1,189 milioane, de la 1,177 milioane in 2012.
Defalcat, numarul de abonati la Internet a urcat de la 333.000 la 381.000, iar la telefonie de la 228.900 la 279.100. De asemenea, pe segmentul video, baza de clienti a avansat de la 1,172 milioane la 1,183 milioane.
"Practic, am incheiat anul 2013 cu crestere pe toate segmentele de servicii", a spus Pascu, potrivit Mediafax.
In 2013, UPC Romania a investit circa 30 milioane de euro in dezvoltarea retelei de comunicatii.
UPC Romania este una dintre cele mai mari companii de telecomunicatii de pe piata locala.
Operatorul roman este afiliat la UPC Broadband, divizia europeana a grupului Liberty Global, una dintre cele mai mari companii de comunicatii prin cablu din lume.
Principalii concurenti ai UPC Romania sunt RCS&RDS si Romtelecom.
Compania furnizeaza servicii de televiziune (digitala, prin satelit si analogica), Internet in banda larga si telefonie in aproximativ 200 de localitati.