Investitiile companiei in 4G vin in contextul in care in ultimii patru ani compania si-a modificat complet infrastructura si al dublarii consumului de servicii de date de la an la an. Investitiile au fost de sute de milioane de euro, in 2011, Thierry Milley, CEO-ul operatorului la acel moment, anuntand un buget de 500-600 de milioane de euro pentru modernizarea completa a retelei pana in 2015. Pe de alta parte, anul trecut, compania anunta o investitie tot de 500 de milioane de euro intre 2015 si 2018, aceasta facand parte a planului strategic Essentials 2020 prin care grupul francez investeste in dezvoltarea infrastructurii.

In prezent reteaua 4G a Orange are o acoperire de 72,1% din populatie totala si 96.2% din populatia urbana a Romaniei

80% din bugetul de investitii pentru retea merge catre modernizare si tehnologii noi

„In ultimii patru ani am modificat peste 4.500 de statii de baza astfel incat utilizatorul sa nu simta in niciun fel aceste diferente. Bugetul de investitii este semnificativ in fiecare an. In jur de 20% din suma este pentru mentenanta si operatiuni, iar 80% in tehnologii noi si modernizare. Vrem sa ne pastram leadership-ul in 4G, sa extindem reteaua, acoperirea, capacitatea si fiabilitatea. Pentru zona urbana continuam cu acoperirea indoor 4G si 4G+, si de asemena vrem sa crestem acoperirea 4G in zona rurala", a explicat Slavnicu.

In general, companiile de telecomunicatii investesc in jur de 100-150 de milioane de euro anual in retea, iar in jur de 90% din suma este destinat infrastructurii. De altfel, majoritatea sefilor din telecomul romanesc au vorbit adesea despre preturile foarte mici ale serviciilor de comunicatii ei atragand astentia ca aceasta competitie pune o presiune foarte mare pe bugetele pentru investitii.

"De asemenea, am investit in inovatii precum apelul 4G comercial, apelul Wi-Fi si Triple Carrier Aggregation (3CA)”, afirma Slavnicu.

Prin serviciul apel 4G, apelurile se conecteaza mai rapid, convorbirea este la calitate de inalta definitie, iar clientii pot folosi simultan servicii de voce si internet 4G. Operatorul a extins de curand serviciile apel 4G si apel Wi-Fi catre toata baza de clienti cu acces 4G in planul tarifar, pana acum acestea fiind disponibile doar pentru abonati. Serviciul apel 4G este compatibil cu cele mai noi versiuni iPhone si ultimele modele din gama Samsung Galaxy.

Pe de alta parte, utilizarea tehnologiei Triple Carrier Aggregation (3CA) i-a permis operatorului in urma cu doua luni sa ofere posibilitatea clientilor sa testeze viteze de internet mobil de pana la 375 Mbps, prin reteaua 4G+. Clientii pot testa acest serviciu in 4 magazine din Bucuresti, Iasi si Cluj.

Dezvoltarea retelei in functie de cerintele clientilor

Directorul tehnic al Orange adauga ca dezvoltarea retelei se face in functie de clienti si cerintele acestora.

„Exista diferite segmente de clienti. Utilizatorii care au varsta pana in 40-50 de ani si sunt din orase mari, utilizeaza foarte mult datele mobile, aplicatii de streaming si live streaming. Aceste date de trafic ne arata unde este nevoie sa investim. Alocam bugete in special in zona de 4G pentru ca traficul de internet se dubleaza de la an”

La finalul lui martie, ponderea clientilor Orange care isi cumparau un smartphone era de peste 75%, in contextul in care vanzarile de astfel de dispozitive au crescut cu 30% fata de primul trimestru din 2015 . De asemenea, compania are peste 1,1 milioane de clienti care detin dispozitive 4G.

Cum este influentata reteaua Orange de parteneriatul cu Telekom

Pe de alta parte, in urma cu doua saptamani operatorul a intrat pe piata de comunicatii fixe (internet prin fibra optica, televiziune prin cablu si telefonie fixa) ca urmare a unui parteneriat pe cinci ani cu Telekom, cel mai mare operator telecom din Romania. Parteneriatul permite totodata ca Telekom sa foloseasca reteaua 4G a Orange. Astfel, clientii Telekom vor folosi reteaua 4G a Orange acolo unde infrastructura Telekom nu este suficienta dezvoltata. Serviciile 4G ale Orange acopera 72,1% din populatie totala si 96.2% din populatia urbana a Romaniei

"In ce priveste contractul de wholesale cu Telekom, Orange Romania a facut toti pasii necesari ca reteaua sa fie pregatita si sa nu existe niciun fel de impact asupra clientilor nostri, asigurandu-ne ca acestia vor avea aceeasi experienta de calitate in reteaua noastra. Din punct de vedere tehnologic, acest lucru este posibil printr-o dimensionare si un management adecvate ale capacitatii retelei de acces. Estimarile au fost facute pe baza unor simulari de cresteri de trafic masiv. Un exemplu si un fel de atestare pentru retea a fost lansarea aplicatiei "MyHeartbeats" unde traficul de date a venit in plus fata media de trafic constant", a afirmat Slavnicu.

Citeste si:

Intre 9 februarie si 15 martie Orange a desfasurat o campanie dedicata in special indragostitilor prin care utilizatorii care foloseau aplicatia My Heartbeats isi puteau trimite “sunetul inimii” (masura si distribui pulsul), in schimb primind bonusuri de internet si un voucher de reducere de 10 euro. De exemplu, la un puls de 78 de batai minut, bonusul de internet era in valoare de 780 de MB. Aplicatia a fost utilizata de 570.000 de utilizatori si au fost oferiti 2.800 de terabytes de internet.

Echipe speciale pentru concerte ori meciuri de fotbal

Cele mai dificile perioade pentru un operator de telecomunicatii sunt Revelionul, Craciunul si sarbatorile onomastice- in special Sfantul Ion. De asemenea, operatorii telecom isi aloca echipe specialle pentru diferite evenimente precum concerte ori meciuri de fotbal in aceste situatii existand o suprasolicitare a retelei intr-un singur loc.

„Trimitem oameni special pentru aceste evenimente astfel. In ultimii 2-3 ani traficul de net a depasi apelurile de voce”, explicat directorul tehnic al operatorului.

De exemplu, in cadrul Summer Well 2015, festival de muzica organizat de Orange, traficul de internet a fost cu 34% mai mare decat la editia din 2014, iar traficul de internet 4G a crescut cu 40%.

Angajati care sunt greu de gasit: specialisti in tehnologii cloud, big data si securitate

Echipa tehnica a Orange este formata din 700 de specialisti dintre care 400 sunt angajati ai operatorului, iar restul sunt ai partenerilor si subcontractorilor companiei. Media de varsta in departamentul tehnic este de 38 de ani, o parte dintre specialisti avand peste 30 de ani de experienta in domeniu.

„Avem un mix de specialisti in telecomunicatii, IT si servicii IT&C. Dar, in ultimii ani, pentru ca este o explozie a serviciilor de date, apar superspecializari precum cloud, big data, securitate. Iar cel mai greu de gasit angajati sunt acestia, oameni cu background in tehnologii cloud, big data. Se intampla acest lucru pentru ca vorbim despre tehnologii aparute in ultima vreme, care nu existau cand eram in scoala si inca nu sunt foarte multi specialisti”.

Pentru a recruta mai usor Orange are de zece ani un parteneriat cu Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti. Porgramul se numeste Orange Educational Program.

„Ne gandim sa extindem acest program si catre Facultatea de Automatica”, a adaugat Stefan Slavnicu. Din anul universitar 2006-2007, de cand Orange Educational Program a fost relansat, si pana acum, proiectul a avut peste 300 de absolventi, dintre care 30% au fost angajati in companie.

Cine este Stefan Slavnicu

Stefan Slavnicu este din 2014 director tehnic al Orange, el lucrand de 16 ani in cadrul companiei.

„In urma cu 15 ani, era altceva, nu era neaparat mai usor. Lucrurile erau la inceput, nici noi nu stiam foarte multe. Acum sunt mai multe tehnologii, avem acces la resurse foarte diverse, dar lucrurile sunt mai asezate”, afirma Slavnicu.

De-a lungul anilor a evoluat de la specialist in retea la cea de manager de extindere a retelei in 2011. De asemenea, s-a ocupat de strategia tehnica pentru serviciile de voce si date mobile, de coordonarea echipei tehnice implicate in obtinerea licentelor si pregatirea retelei pentru noile tehnologii.

Stefan Slavnicu a absolvit un program EMBA in cadrul Maastricht School of Management din Olanda, precum si un program de doctorat in Telecomunicatii in cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti..