Organizatia Natiunilor Unite (ONU) se asteapta ca economia globala sa inregistreze o crestere de peste 3% in 2006 si solicita liderilor mondiali sa elimine dezechilibrele, cum ar fi deficitul comercial al Statelor Unite, transmite Mediafax. Avansul preconizat de ONU este sub cel prevazut de alte institutii publice sau private, reprezentand un apel pentru un efort sincronizat din partea liderilor mondiali. Potrivit raportului, cresterea economiei mondiale va fi in acest an similara cu cea consemnata in 2005, in care urmeaza sa fie incluse rezultatele din ultimul trimestru al anului.

Organizatia considera ca activitatile economice vor continua declinul fata de nivelul istoric de 4% atins in 2004. Unele banci prognozeaza pentru anul curent o crestere economica de 3,5-4%, desi au avertizat ca avansul este dificil de anticipat. Potrivit previziunilor Fondului Monetar International (FMI), economia mondiala va creste cu 4,3% in acest an, dar institutia a emis, si pentru 2005 si 2004, estimari mai mari cu un procent fata de cele ale Natiunilor Unite. ONU prevede ca in 2006 economia Statelor Unite va avansa cu 3,1%, cea europeana cu 2,1%, iar cea a Japoniei cu 2%.

In medie, statele emergente, inclusiv China si India, vor avea o crestere de 5,6%, in timp ce economiile in tranzitie, cele din fostul spatiu sovietic si ale natiunilor est-europene vor avansa cu 5,9%, se arata in raportul intitulat Situatia Economiei Mondiale si Perspective, 2006. Raportul scoate in evidenta o diferenta de opinie intre Natiunile Unite si analistii de pe Wall Street asupra gravitatii deficitului de cont curent al Statelor Unite, care reflecta decalajul dintre importurile si exporturile americane. "Presiunile alimentate de cresterea deficitului de cont curent al Statelor Unite si de excedentele existente in alte domenii nu pot fi rezolvate numai prin masuri unilaterale la nivel de state. Nici ajustarea cursului de schimb valutar nu poate avea un efect corector", avertizeaza raportul ONU, care solicita adoptarea unor "masuri coordonate".

Citeste si:

Christian Stracke, analist la firma de cercetari CreditSights, considera ca argumentul este "foarte la moda in randul unui numar de analisti". Jim O'Sullivan, economist-sef la UBS, a declarat ca Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite nu considera dezechilibrele drept o problema majora si nu va lua masuri directe pentru combaterea acestora.
In opinia sa, Fed ar putea rezolva problema indirect, prin masuri destinate reducerii avansului economic, care ar avea ca efect diminuarea importurilor.