Guvernul Orban a mizat pe redresarea economiei mondiale atunci cand a rupt legaturile cu Fondul Monetar International, in urma cu un an, si a optat pentru un impozit unic de 16%, reducerea impozitelor pentru companii si nationalizarea activelor fondurilor private de pensii, de 15 miliarde de dolari, informeaza Mediafax.

Reducerea impozitelor pe venit, cu 400 miliarde de forinti (2,1 miliarde dolari) nu a reusit sa sustina consumul, dupa ce aprecierea francului elvetian a majorat ratele pentru imprumuturile imobiliare, in timp ce exporturile au scazut din cauza cererii mai mici din strainatate.

"Ungaria a alunecat intr-o situatie foarte periculoasa in ultimele trei luni. Criza din zona euro implica amenintari extraordinare, imediate pentru Ungaria", a avertizat Orban.

El a adaugat ca nu vrea sa fie patetic, dat ca miza este problema suveranitatii Ungariei.

Premierul a aratat ca ungurii trebuie sa se pregateasca pentru o perioada dificila in toamna, cand tara va avea doua alternative, respectiv alunecarea pe ceea de el a numit calea Greciei, sau continuarea planurilor economice incepute cu un an in urma.

Secretarul de stat Mihaly Varga a prezent duminica seara, intr-un interviu, un plan de acoperire a unui deficit de 80-100 de miliarde de forinti (426-533 milioane dolari) din bugetul acestui an, aparut din cauza ritmului de crestere economica sub asteptari. El a criticat totodata banca centrala pentru ca mentine dobanzile la un nivel ridicat.

Citeste si:

Economia ungara a stagnat in trimestrul al doilea, fata de primul, si a avansat cu numai 1,5% in termeni anuali, obligand guvernul sa analizeze noi masuri de austeritate bugetara pentru a mentine deficitul bugetar la 2,94% din PIB, asa cum s-a angajat in fata Uniunii Europene.

Varga a aratat ca cresterea economica din acest an va fi de maxim 2%, cu mult sub estimarile initiale de 3,1%, evolutie care pune in pericol tintele bugetare, din cauza veniturilor mici.

El a avertizat ca acoperirea deficitului produs de veniturile sub asteptari nu este simpla si necesita revizuirea in scadere bugetului.

Ar putea fi amanata si reducerea impozitelor pe veniturile populatiei.
Problema este agravata si de o decizie a unui tribunal european, din iulie, potrivit careia o parte din legislatia privind returnarea TVA catre companii contravine cu reglementarile UE.

Potrivit primelor estimari, guvernul ar putea returna din acest motiv companiilor circa 240-260 miliarde de forinti (1,28-1,38 miliarde dolari), a spus Varga.

Socialistii aflati in opozitie au dat un comunicat in care afirma ca politica economica a guvernului a dat gres si au cerut demisia ministrului Economiei, Gyorgy Matolcsy.