"Marea Britanie cerea in schimbul acordului sau un protocol special referitor la serviciile financiare care, asa cum a fost prezentat, era un risc pentru integritatea pietei interne. Acest fapt a facut imposibil un compromis", a afirmat Barroso.

In urma refuzului Marii Britanii de a accepta modificarea tratatului UE pentru cresterea disciplinei bugetare, restul tarile membre au decis sa incheie un acord interguvernamental de integrare fiscala.

Barroso a incercat sa puna rezultatul summit-ului UE intr-o lumina pozitiva, afirmand ca este foarte multumit ca nu au existat diviziuni mari intre cele 17 tari din zona euro si restul de noua state care nu fac parte din uniunea monetara, potrivit Mediafax.

Barroso a facut astfel referire la dorinta presedintelui francez Nicolas Sarkozy pentru "o Europa in doua viteze", care ar fi exclus statele din afara zonei euro.

"Acesta a fost cel mai mare risc inainte de summit. Nu este un acord 17 plus, ci 27 minus", a aratat seful Comisiei Europene.

Cameron si-a motivat luni, in Camera Comunelor, refuzul de modificare a tratatelor europene, afirmand ca a fost o decizie buna, in interesul national, iar Marea Britanie ramane membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

Refuzul lui Cameron de a accepta modificarea tratatului UE, in absenta unor garantii de protejare a centrului financiar londonez, continua sa provoace nemultumiri in Europa.

Citeste si:

Aceste nemultumiri ar putea fi amplificate de refuzul Marii Britanii de a participa la finantarea de urgenta a FMI pentru combaterea crizei datoriilor.

Intr-un comunicat al summit-ului UE de saptamana trecuta se arata cele 17 tari din zona euro si alte state non-euro vor analiza si vor confirma in termen de 10 zile alocarea fondurilor suplimentare pentru FMI, sub forma de imprumuturi bilaterale.

Trezoreria britanica a anuntat ca orice fel de finantare suplimentara va fi parte a unui efort global, posibil prin intermediul G20, anul viitor, si nu poate inlocui contributia proprie a zonei euro la rezolvarea crizei.

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a declarat ca veto-ul britanic nu va afecta relatiile SUA cu Marea Britanie sau cu UE.

"Ingrijorarea noastra nu este legata de pozitia Marii Britanii ci daca deciziile luate de membrii zonei euro vor functiona", a spus ea.

Divergentele cu Marea Britanie au distras atentia de la faptul ca euro, actiunile si obligatiunile au scazut puternic luni, din cauza neincrederii in crestere in acordul liderilor UE, pietele revenind marti la o crestere usoara.