Stocurile europene de gaze erau duminica la nivelul de 49% din capacitatea totala, fata de 37% in 2013, potrivit Gas Infrastructure Europe, un grup al operatorilor de gazoducte din Bruxelles.

Rezervele echivaleaza cu importurile efectuate timp de o luna si jumatate prin intermediul Ucrainei, a declarat Oswald Clint, analist la Sanford C. Bernstein & Co. in Londra, potrivit Mediafax.

"Nu este foarte frig, exista gaze stocate, eu nu m-as panica", a spus Karen Sund, fondatoare a Sund Energy, care a acordat consultanta Agentiei Internationale pentru Energie si companiei Centrica.

Ucraina este tara de tranzit pentru circa 16% din necesarul de gaze al Europei. Autoritatile ucrainene au mobilizat armata si au cerut prezenta de observatori straini in tara, dupa de forte ruse au preluat controlul peninsulei Crimeea, la sfarsitul saptamanii trecute.

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat marti ca nu este imediat necesar ca Rusia sa trimita trupe in Ucraina si ca nu considera ca Crimeea trebuie sa revina Rusiei. El a atenuat astfel temerile ca criza ar putea sa se agraveze.

Pretul gazelor a scazut marti pe piata britanica, de referinta, cu pana la 5,8%, dupa ce luni urcase cu 9,9%, cel mai mult dupa septembrie 2011, din cauza temerilor ca tensiunile dintre Ucraina si Rusia ar putea perturba livrarile.

Livrarile rusesti de gaze prin intermediul Ucrainei au fost intrerupte de doua ori, in ultimul deceniu, in perioade cu temperaturi scazute, din cauza disputelor legate de pret si alti termeni contractuali. Grupul rus Gazprom a construit ulterior Nord Stream, un gazoduct care traverseaza Marea Baltica spre Germania, care poate transporta anual pana la 55 de miliarde de metri cubi de gaze.

Conducta este utilizata la 30% din capacitate, oferind oportunitatea Rusiei si Europei Occidentale sa ocoleasca Ucraina, daca va fi necesar, au afirmat luni analisti ai UBS, intr-un raport.

Ukrtransgaz si Gazprom au anuntat marti ca livrarile rusesti decurg normal.

Citeste si:

Anul trecut, 11% din energia europeana a fost generata de centrale pe gaze, cel mai redus nivel din 2009, potrivit Genscape, care analizeaza productia de energie din 13 tari europene.

Austria, care primeste circa 55% din necesarul de gaze prin Ucraina, are suficiente rezerve pana la 31 martie, a declarat Bettina Ometzberger, purtator de cuvant al autoritatii nationale de reglementare in domeniul energiei, E-Control.

Gaz-System, operatorul conductelor de gaze din Polonia, poate redirectiona importurile de gaze rusesti prin Belarus, daca va fi necesar, a spus purtatorul de cuvant al companiei, Malgorzata Polkowska.

Stocurile de gaze ale Marii Britanii sunt la nivelul de 55% din capacitate, cele mai ridicat nivel din 2008, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe.

In Germania, stocurile sunt de 60%, cele mai mari din 2008, iar cele ale Italiei sunt de 51% din capacitate, cele mai ridicate din 2011.

Europa, care a importat anul trecut din Rusia 30% din necesarul de gaze, se mai aprovizioneaza din tari precum Norvegia, Olanda si Marea Britanie, iar gaze lichefiate cumpara din tari nord-africate precum Qatar.

Norvegia, al doilea mare furnizor de gaze al Europei, are capacitatea sa majoreze exporturile cu 10%, a declarat Kjell Larsen, purtator de cuvant al Gassco, operatorul retelei de gaze din aceasta tara.

Importurile de gaze lichefiate ale Europei au scazut anul trecut la 46 de miliarde de metri cubi, de la 65 de miliarde de metri cubi in 2012, cu livrari mai reduse in Marea Britanie, Spania si Italia, din cauza orientarii producatorilor catre pietele mai profitabile din Asia.

Gazele lichefiate ar putea reveni insa in Europa, daca temerile legate de livrarile prin Ucraina ale Rusiei se vor amplifica.