Presedintele CE a prezentat rezultatele unei intalniri la Baku cu presedintele azer Alham Aliev, precizand ca cele doua parti au stabilit sa intensifice eforturile pentru incheierea cat mai curand a unui acord de parteneriat pentru modernizare strategica in Azerbaidjan. Barroso a spus ca proiectul privind coridorul sudic de gaze a inceput acum trei ani, fiind important din punct de vedere politic si pentru imbunatatirea securitatii energetice, potrivit Mediafax.

Seful CE a discutat cu Aliev oportunitatile de accelerare si extindere a coridorului sudic de gaze, iar cele doua parti au convenit sa trateze preferential acest proiect, in urmatorul an. Proiectul de constructie a conductei, care urmeaza sa transporte 10 miliarde de metri cubi de gaze in Europa din 2019, a fost discutat si cu alte tari din regiune, care analizeaza posibile solutii de dezvoltare.

Bazele coridorului sudic pentru gaz au fost puse de Comisie in noiembrie 2008, cu obiectivul crearii unei retele de gazoducte care ar lega Marea Caspica, proiectul fiind considerat parte a „noii rute a matasii" de transport al energiei spre Europa. In centrul acestui plan se afla proiectul gazoductului Nabucco, care a esuat, insa, pentru ca nu a reusit sa atraga furnizorii. Barroso a aratat ca UE este principalul partener comercial al statului azer, cu schimburi de 17,9 miliarde de euro in 2013, reprezentand 42% din comertul acestei tari. Presedintele CE a mai spus ca acordurile recente referitoare la regimul vizelor si readmisie vor mari circulatia intre Europa si Azerbaidjan, iar acordul Open Skies ar putea juca un rol in aceasta privinta.