Numele lui Morsi va fi transmis Marelui Muftiu impreuna cu cele ale altor peste 100 de acuzati, pentru confirmarea pedepsei cu moartea la 2 iunie. Marele Muftiu este cea mai inalta autoritate juridica din Egipt. Aceasta este cea mai dura pedeapsa la care se putea astepta Morsi in acest caz. El va putea sa conteste insa decizia in apel, potrivit Mediafax.

Liderul Fratilor Musulmani, Mohamed Badie, si fostul presedinte al Parlamentului Mohamed Saad El-Katatny au fost, de asemenea, deferiti Marelui Muftiu in acest caz. Guvernul de la Cairo instalat de armata a interzis Fratii Musulmani, declarand miscarea drept grupare terorista, o acuzatie pe care aceasta din urma o neaga.

Morsi si ceilalti inculpati sunt acuzati de colaborare cu gruparea islamista palestiniana Hamas si cu cea libaneza Hezbollah pentru a patrunde in cateva inchisori din Egipt in ianuarie 2011 si a facilita evadarea lui Morsi si altor 20.000 de persoane.

Intr-un caz separat deschis pentru acuzatii de spionaj, alte 16 persoane - dar printre care nu se numara si Morsi - au fost, de asemenea, condamnate la moarte sambata. Morsi, care a devenit primul presedinte ales democratic al Egiptului in iunie 2012, a fost indepartat de la putere printr-o lovitura de stat militara sustinuta de populatie in iulie 2013. Fostul presedinte a fost deja judecat in aprilie pentru violenta si incitare la violenta si condamnat la 20 de ani de inchisoare pentru torturarea protestatarilor din fata palatului prezidential in decembrie 2012. El a fost achitat insa de acuzatiile de crima in cazul deceselor protestatarilor.