"Îmi suspend campania": Donald Trump a creat o surpriză trimiţând acest mesaj susţinătorilor săi, o glumă de 1 aprilie, care avea de fapt scopul de a strânge noi fonduri pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.
Fostul preşedinte republican, care încearcă să-l înlăture pe democratul Joe Biden de la Casa Albă, a trimis acest scurt text alegătorilor săi prin e-mail şi SMS împreună cu un link.
Accesând mesajul, susţinătorii săi au ajuns pe un site şi li s-a cerut să doneze 5.500 sau 3.300 de dolari pentru campania electorală.
"Chiar credeaţi că îmi voi suspenda campania? April Fools!", a scris Trump cu majuscule.
De câţiva ani, alegătorii americani au fost asaltaţi cu SMS-uri, e-mailuri şi apeluri în care li se cerea să contribuie financiar la candidaturi.
Acest lucru obligă echipele candidaţilor să fie din ce în ce mai creative pentru a ieşi în evidenţă. Într-o ţară în care victoriile electorale se câştigă cu miliarde de dolari, donaţiile pe care le adună sunt extrem de preţioase.
Donald Trump îşi atrage în mod constant susţinătorii vorbind despre problemele sale legale.
Citeste si:
Deși aceasta pare o farsă de 1 aprilie, în general, în lumea securității cibernetice, astfel de metode sunt catalogate ca fiind fraude cibernetice, când un utilizator de internet este adus pe un site unde trebuie să plătească sau să cumpere ceva, chiar dacă utilizatorii au posibilitatea de a nu achita sumele solicitate.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: