Un tribunal iranian a condamnat guvernul american să plătească aproape 50 de miliarde de dolari despăgubiri pentru asasinarea generalului Qassem Soleimani în 2020 în Irak, a anunţat justiţia din Iran, informează AFP, citată de Agepres.

Această condamnare intervine la aproape patru ani după decesul, pe 4 ianuarie 2020, a comandantului Forţei Al-Qods însărcinată cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, ucis într-un atac cu dronă american la Bagdad.

Preşedintele de la acea vreme, Donald Trump, a declarat atunci că a ordonat lovitura ca răspuns la atacuri împotriva intereselor americane în Irak. Ca ripostă, Iranul a lansat rachete asupra unor baze unde sunt încartiruiţi soldaţi americani în Irak.

"În urma plângerii depuse de către 3.318 compatrioţi din toată ţara (...), un tribunal din Teheran a condamnat guvernul american la plata a 49 de miliarde şi 770 de milioane de dolari în total, cu titlul de despăgubiri morale şi materiale", a anunţat agenţia de presă a Autorităţii judiciare, Mizan Online.

Tribunalul a declarat vinovate 42 de persoane şi entităţi, printre care Donald Trump şi responsabili ai administraţiei sale, potrivit Mizan.

Această condamnare intervine în timp de Teheranul acuză Washingtonul că este "complicele" Israelului în războiul dus în Fâşia Gaza împotriva mişcării palestiniene islamiste Hamas. SUA acuză la rândul lor Teheranul, care sprijină Hamas, că se află în spatele unor atacuri întreprinse de grupări pro-Iran împotriva trupelor americane din Irak sau Siria.

Qassem Soleimani, care era arhitectul operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, rămâne o figură venerată de susţinătorii Republicii Islamice.

Iranul şi SUA au rupt relaţiile lor diplomatice în 1980, la un an după căderea Şahului.

În octombrie, un tribunal iranian a condamnat guvernul american la plata a 420 de milioane de dolari compensaţii pentru victimele unei operaţiuni militare lansate în 1980 în încercarea de a elibera diplomaţii luaţi ostatici ai ambasadei SUA de la Teheran.

În 2016, Curtea Supremă a SUA a ordonat îngheţarea activelor iraniene din SUA, pentru a despăgubi victimele atacurilor imputate Iranului.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri