Doua surse bancare din Moscova au spus ca partile au cazut de acord, saptamana trecuta, asupra termenilor indelung-asteptatei tranzactii, dar niciuna dintre parti nu a confirmat care va fi ultima din seria preluarilor financiare din Rusia. "Nu putem comenta, in prezent", a spus purtatorul de cuvant al companiei de brokeraj Aton, fondata in 1991, care a devenit unul dintre jucatorii principali de pe piata locala, alaturi de alte firme independente, cum ar fi Troika Dialog si Renaissance Capital.

Purtatorul de cuvant al Bank Austria Creditanstalt, ramura central-europeana a bancii italiene Unicredit, nu a facut nici el, vreun comentariu imediat. Un oficial al companiei a spus, insa, ca directorii executivi ai companiei participau la o sedinta la Viena.

Timp de mai multe luni s-a discutat despre o legatura intre banca de investitii CA IB si Aton, firma a carei valoare este estimata de catre analistii economici intre 300 si 500 de milioane de dolari. O incercare anterioara de preluare din facuta de Goldman Sachs nu a condus la niciun rezultat.

Saptamana trecuta, surse bancare au spus, pentru Reuters, ca e posibil ca grupul Credit Suisse sa preia jumatate din pachetul de actiuni al companiei Troika Dialog, pentru aproximativ 500 de milioane de dolari. Troika a spus ca se gandeste la aliante strategice si la cedarea pietei bursiere.