Camera Reprezentantilor din Statele Unite a adoptat un proiect de lege ce vizeaza impozitarea cu 90% a primelor precum cele acordate de asiguratorul american AIG, salvat recent de stat.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 328 voturi pentru si 93 impotriva. Textul de lege propus de reprezentantul democrat Charles Rangel presupune impozitarea cu 90% a salariilor de peste 250.000 dolari/an, din companiile ce au primit ajutoare guvernamentale de peste 5 miliarde dolari, potrivit NewsIn.

"Furia a fost declansata de aroganta si lacomia acestor oameni", a declarat presedintele democrat al Camerei Reprezentantilor, Nancy Pelosi.

Anterior, republicanii din Camera Reprezentantilor au inaintat un proiect de lege ce permite, potrivit spuselor lor, recuperarea imediata si totala a acestor prime.

"Proiectul democrat de lege, care este examinat astazi, nu permite acest lucru", a declarat liderul minoritatii republicane, John Boehner, adaugand ca majoritatea nu va permite ca proiectul republican sa fie inclus pe ordinea de zi.

Scandalul a inceput dupa ce AIG a acordat, in aceasta luna, prime in valoare totala de 165 milioane dolari, pentru a motiva angajatii sa ramana in companie. Zece dintre acestea au avut o valoare cumulata de 42 milioane, insa 11 cadre au parasit deja grupul, ce a primit ajutor public de zeci de miliarde dolari.

Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, a declarat ca isi asuma intreaga raspundere pentru scandalul primelor AIG, insa nu si-a manifestat intentia de a demisiona, in ciuda cerintelor inaintate in acest sens de unii republicani.

Anterior, presedintele AIG, Edward Liddy, a spus ca unele dintre platile compensatorii de la compania de asigurari au fost "dezgustatoare", admitand o plangere publica despre plata unor prime de peste 165 milioane dolari, dupa salvarea companiei de catre contribuabili.

"Nimeni nu stie mai bine decat mine ca AIG a primit ajutoare guvernamentale generoase", a spus Liddy.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri