Afacerea Rhodia a zdruncinat in urma cu cativa ani de zile intreaga clasa politica franceza. De la ministrul Economiei, Thierry Breton, la fostul director al companiei Rhone-Poulenc, din care s-a desprins si Rhodia, Jean-Rene Fourtou, si la Autoritatile pietelor financiare, cu totii au fost acuzati de favorizarea actiunilor acestei noi intreprinderi, se arata intr-un material realizat de cotidianul francez Liberation. De aceasta data, insa, Daniel Lebard, fost director al unui grup chimic britanic cumparat de Rhodia in 1999, care de mai bine de doi ani de zile cerceteaza dosarul Rhodia la Bruxelles, a descoperit un nou ''personaj'' implicat in scandal: Comisia Europeana, prin directia generala a Concurentei (DG IV), condusa la vremea respectiva de Karel van Miert.

Bunavointa Comisiei

Lebard a venit cu o descoperire extrem de importanta: Comisia Europeana s-a aratat in repetate randuri de o bunavointa suspecta in autorizarile de fuziuni, necontrolate, ale grupului Rhodia si ale firmei mama, Rhone-Poulenc. Astfel, in 1999, Rhodia a preluat grupul britanic A&W printr-o miscare extrem de complexa, al carei scop era de a nu jena partenerul Rhone-Poulenc sa preia Hoechst, si sa formeze astfel grupul farmaceutic Aventis. Propriu-zis, Rhodia, prin intermediul unei mici firme paravan, a achizitionat firma britanica A&W, la un pret derizoriu, dupa care a recumparat-o de la aceasta, devenind proprietara sa abia in martie 2000. Or, in aceasta afacere, Lebard descopera ca Rhodia a folosit declaratii duble: pe de o parte le-a explicat autoritatilor bursiere ca nu intentioneaza sa introduca A&W in conturile sale, iar pe de alta parte le-a declarat investitorilor ca A&W este ca si cumparata. In acest punct a intervenit si Comisia Europeana. In iulie 1999, ea a autorizat fuziunea dintre grupul britanic si Rhodia - ceea ce a determinat o crestere imediata a cotatiei actiunilor Rhodia - cu explicatia ca ''operatia va conduce intr-un final la achizitionarea A&W de catre Rhodia''. Comunicatul Comisiei nu face insa nici o referire la Donau Chemie, care la data respectiva era singurul proprietar al A&W. ''Pentru a autoriza aceasta fuziune, Comisia ar fi trebuit sa astepte ca Rhodia sa isi anunte intentia ferma de preluare. Iar graba Comisiei nu a dus decat la cresterea incertitudinii printre investitori. Ceea ce a determinat si cresterea actiunilor'', a declarat Lebard pentru Liberation.

Crearea Aventis

Al doilea episod este legat de crearea Aventis. Pentru a obtine avizul Comisiei de preluare a grupului austriac Hoechst, compania Rhone-Poulenc i-a asigurat pe membrii Comisiei Europene ca va ceda pana la sfarsitul lui 2003 intreaga participatie detinuta la Rhodia, si ca in acest interval nu isi va manifesta controlul asupra filialei sale. Grupul farmaceutic isi va incalca insa foarte repede angajamentele. Astfel, desi Comisia a cerut ca Rhone-Poulenc sa nu aiba mai mult de doi reprezentanti la Rhodia, Consiliul de administratie al acesteia va ramane in buna parte format din apropiati - fie din apropiati ai lui Fourtou, precum Thierry Breton, fie din persoane aflate in relatii financiare cu Rhone-Poulenc. O alta obligatie incalcata, si asupra careia Comisia a inchis ochii, a fost aceea de a declara orice tranzactie dintre cele doua grupuri. Or, Aventis, care in 2003 a vandut 10% din Rhodia catre Credit Lyonnais, nu a declarat nimic...

Probleme cu concurenta

Un nou semn de indulgenta dinspre Comisia Europeana a survenit in ianuarie 2004, cand aceasta ii cere companiei Aventis sa vanda nu numai Rhodia, ci si Wacker Chemie, o filiala a Hoechst, desi Rhodia era in pragul falimentului, iar Aventis nici macar nu avansase aceasta idee. In acest caz, Lebard considera ca principalul vinovat este Jean-René Fourtou: ''Comisarul insarcinat cu probleme de concurenta in 1999 era Karel Van Miert. Astazi, el face parte din consiliul de supraveghere al Vivendi Universal, al carei presedinte este... Jean-Rene Fourtou''.

Un dosar inchis

Incercand sa elucideze cazul Rhodia, Lebard a avut surpriza sa constate ca dosarul in cauza, de la Comisia Europeana, nu numai ca a fost inchis, dar a si disparut cu totul din arhive. Actualii responsabili din DGIV recunosc posibilitatea unor disfunctionalitati in trecut, insa declara ca deciziile luate sunt irevocabile.