Procurorii DIICOT sustin, in referatul prin care cer arestarea fostului lider de sindicat Liviu Luca, ca acesta s-a folosit atat de bani din bugetul SC PSV Company SA (fosta Petromservice), cat si de angajati ai firmei pentru a construi un imobil.

"In perioada anilor 2005 - 2009, inculpatul LUCA LIVIU a initiat si constituit un grup infractional organizat ce a avut ca scop obtinerea de fonduri materiale din patrimoniul SC PSV COMPANY SA (fosta SC PETROMSERVICE SA), avand drept scop folosirea utilizarea sumele de bani provenite din insusirea frauduloasa , sa fie folosite pentru construirea „Ansamblului de locuinte si anexe gospodaresti” situat la Paulesti, jud. Prahova, al carui adevarat beneficiar a fost", sustin procurorii in referatul transmis instantei. Astfel, prin decontarea lucrarilor ce figurau ca fiind efectuate la sediul firmei, in Bucuresti, firma ar fi fost prejudiciata cu 15.591.262 lei, conform Mediafax.

In documentul redactat de procurori se arata ca Liviu Luca "a creat o adevarata structura, subordonand practic SC PSV COMPANY SA intereselor sale personale, folosindu-se nu numai de fondurile, ci si de oamenii care erau angajati la aceasta societate, care in realitate au lucrat pentru constructia imobilului sau".

In referatul transmis de DIICOT instantei sunt redate mai multe declaratii ale unor fosti colaboratori ai fostului lider de sindicat, Liviu Luca. Astfel, unul dintre cei vizati in dosar, Ion-Antonio Tache, le-a declarat procurorilor ca a aflat despre ansamblu de locuinte din satul Paulesti in perioada 2003-2004 "cand Bandi Aurelian mi-a solicitat un utilaj, eu fiind la acel moment directorul Sucursalei Boldesti. I-am acordat sprijinul, ocazie cu care m-am deplasat si eu la fata locului unde am constatat ca se turnase fundatia casei lui Luca Liviu.In perioada respectiva Bandi Aurelian era salariat al Petromservice".

"La indicatia lui Luca Liviu, am luat legatura cu domnul director Mihai Sorin si domnul director Zizi Anagnastopol. Domnul Mihai Sorin mi-a comunicat ca lucrarile de la Paulesti vor fi platite de Petromservice in baza facturilor emise separat. Lucrarea de la Paulesti era deja supravegheta de personal angajat la Petromservice si pazita de personal Petromservice", sustine Radu Florea, director general al uneia dintre firmele implicate, conform declaratiei din dosarul DIICOT.

Procurorii sustin ca lucrarile la imobilul din Paulesti au inceput in anul 2004 si au fost finalizate in anul 2009. In acest timp, sustin anchetatorii, ansamblul de locuinte ar fi fost obiectul mai multor tranzactii, fiind "vandut de catre SC Profesional Corpconsult parintilor inculpatului Luca Liviu, respectiv Luca Victor si Luca Lidia, dupa care acestia doneaza ansamblul de locuinte nepoatelor inculpatului Luca Liviu, (...), imobilul revenind astfel in folosinta inculpatului Luca Liviu, unde in prezent acesta locuieste impreuna cu sotia sa si cu familia fiicei sale".
Liderul de sindicat Liviu Luca a fost retinut, luni seara, pe 24 de ore, iar alte trei persoane sunt cercetate sub control judiciar in dosarul de spalare de bani si delapidare, cu un prejudiciu de peste 15 milioane de lei.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri