Petrecerile de sfarsit de an reprezinta pentru din ce in ce mai multe companii un bun prilej pentru a sarbatori finalul de an si de a petrece timp impreuna, departe de birou. Iar departamentele de resurse umane nu au stat degeaba si au inceput deja rezervarile. Afla ce bugete au companiile si care sunt cerintele acestora.

"Primele cereri de oferta au venit la inceputul lunii octombrie, iar rezervarile au inceput sa se concretizeze si o saptamana mai tarziu. Anticipam ca numarul cererilor va creste semnificativ in urmatoarele saptamani. Este de remarcat ca procesul de cautare a inceput cu cateva saptamani mai devreme decat in anii trecuti, ceea ce inseamna ca persoanele care se ocupa de organizare au inteles ca vorbim despre o cerere semnificativa ce vizeaza un interval de timp limitat, respectiv primele trei saptamani din luna decembrie", a declarat Dragos Panait, fondatorul Red Angus Steakhouse, restaurant din Centrul Istoric.

Restaurantul situat pe strada Franceza are o capacitate de 170 de persoane.

Potrivit lui Panait, petrecerile de sfarsit de an sunt organizate de companii de toate dimensiunile, in speciale de cele mici si medii, iar noutatea acestui an vine din faptul ca in ultima perioada se simte o crestere a interesului din partea firmelor romanesti.

"Petrecerile de sfarsit de an sunt tot mai bine percepute si de firmele romanesti. Cei pe care i-am intalnit de-a lungul timpului, ne-au marturisit ca le considera o forma de loializare, recunoastere a meritelor angajatilor si de construire a unei relatii profesionale bune atat intre colegi, cat si intre angajati si management", a precizat Dragos Panait.

Chiar daca multa lume crede ca la aceste petreceri sunt invitati doar angajatii din management, Panait sustine ca petrecerile organizate de companii in cadrul Red Angus Steakhouse sunt dedicate pentru intreg personalul unei companii.

"Pentru management si diferite departamente, gazduim alte tipuri de evenimente, care au loc pe tot parcursul anului, mai putin in luna decembrie: intalniri ale conducerii, intalniri cu clientii de top, conferinte, seminarii, evenimente de networking. Sfarsitul de an, insa, este un prilej bun pentru ca intreaga echipa sa petreaca timp impreuna, intr-o atmosfera relaxata, departe de birou", a explicat acesta.

Cat aloca firmele pentru fiecare angajat

"Organizam astfel de petreceri de patru ani, in care am remarcat ca bugetul alocat de companii a fost intr-o crestere usoara, dar constanta. Noi nu avem optiuni standard de meniu, pe care fie le agreezi, fie le refuzi, ci ne adaptam solicitarilor, modificam structura produselor propuse, pentru a ajunge la varianta optima, atat din punctul de vedere al continutului, dar si al pretului. In prezent, ni s-au propus bugete intre 43 si 70 de euro de persoana, care sa acopere bufet si bauturi in regim open bar", a explicat Dragos Panait.

In plus, spre deosebire de anii trecuti, cand accentul cadea exclusiv pe partea de meniu, anul acesta companiile au cereri din ce in ce mai personalizate, cautand locatii care dispun de DJ sau muzica live, programe de entertainment si produse de calitate.

"Cresterea atentiei la detalii este si o reactie naturala, care se datoreaza faptului ca persoanele care raspund pentru organizare au o responsabilitate in fata intregii echipe si in fata managementului. Petrecerea de sfarsit de an este un lucru cu care nu iti permiti sa dai gres", a mai spus Panait.

Restaurantul Red Angus Steakhouse este operat prin firma Operative Steakhouse Group, care a investit in 2010 suma de 600.000 de euro in spatiul de 250-300 metri patrati de pe strada Franceza, din Centrul Istoric al Bucurestiului, si alte 280.000 de euro pentru renovarea care a avut loc anul acesta.

Cifra de afaceri a Operative Steakhouse Group s-a ridicat anul trecut la 3,15 milioane de lei, inregistrand pierderi de peste 1,5 milioane de lei, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice.

In acest an, compania estimeaza afaceri in crestere la 3,5 milioane de lei, iar petrecerile de sfarsit de an vor genera aproximativ 5% din aceasta suma.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri