Investitiile si preturile difera de la un tablou la altul, pe care Bogdan Mihai Radu nu le stabileste in functie de mersul pietei sau de pretentiile pictorilor concurenti, ci in functie de timpul petrecut in fata sevaletului.

Bogdan Mihai Radu

"Pentru tabloul acesta (n.r. 280/280 cm), investitia a fost in jur de 500 de euro", adica "destul de mult", explica Bogdan Mihai Radu. "Numai rama costa 1000 de lei si panza 600 de lei. Tabloul este lucrat cu foite de argint si aur, cu tot felul de texturi si petale". Acest tablou (foto sus) costa 5.000 de euro si este cel mai scump din atelierul lui Bogdan Mihai Radu. Totusi, cel mai scump tablou pe care l-a vandut pana acum a costat 3.000 de euro.

picturi

Despre acest taboul cu lant, inspirat din videoclipul "Wrecking Ball" a lui Miley Cyrus, tanarul pictor spune ca nu a stabilit un pret. "Depinde daca ii pun rama. Pana acum am investit in tablou 100 de euro. In rest, depinde de ce idei imi vin. Daca o sa fac cu foite de argint sau de aur, o sa coste mai mult", spune Bogdan Mihai Radu despre acest tablou, modern comparativ cu celelalte, cu lant aplicat si un cap de mort. "Ii aplic efectiv ce simt pe moment", spune tanarul care picteaza emotional si nu cu intentia de a scoate bani peste bani in fiecare saptamana. "Este un tablou in care se regasesc trei-patru teme, vartej, umbre de toamna colorate, apoi nu a iesit cum am vrut noi", spune bogdan in timp ce-l arata pe Stefan (27 ani), care a devenit si elevul lui, si partenerul lui de pictat, in urma unui schimb de mesaje pe Facebook. "Apoi l-am scurs (n.r. tabloul), dupa a iesit altceva, am vazut si un videoclip cu Miley Cyrus si am zis hai sa desenam bila aia si cu lantul asta sa le lipim, asa, unul langa altul. Nu stiu ce exprima. Fericire", glumeste Bogdan. "Nu l-am gandit, nu am programat sa arate tabloul asa", mai spune el. "I-am dat cu diluant si am inceput sa-l invartim pe aici prin atelier ca sa se scurga culorile", il completeaza "elevul" sau, Stefan.

A pictat o perioada flori, multe peisaje, iar acum vrea sa intre in zona de arta contemporana. Spune ca nu poate sa se incadreze intr-un curent pentru ca abstractul e relativ. "Mergeam pe strada si era o batranica care vindea flori, avea o galeata cu flori, si m-a inspirat ea, ca om, si am facut un tablou cu batrana care vindea flori. Am vazut niste fotografii in Praga si iarasi am pictat, dar este relativ, depinde de subiect, de ziua respectiva. Poate sa ma inspire un articol din presa care imi place foarte mult", sustine Bogdan Mihai Radu.

Clientii nu cauta nimic, cumpara ca investitie. Cei mai multi vin din Facebook

Clientii cand vin "nu cauta nimic", spune Bogdan Mihai Radu, si multi dintre ei cumpara ca investitie, pentru ca peste ani cand creste cota tablourilor, acesti le vand. Cel mai ieftin tablou nu este neaparat cel mai mic si costa 300 de euro, tablou care il costa pe Bogdan in medie 300 de lei ca investitie. "Poate fi unul mai mic, dar sa coste rama 400 de lei", explica el. Chiar si asa, cei mai multi clienti ai sai vin, in ultimul timp, din pagina de Facebook, cu care Bogdan se lauda ca este cel mai apreciat pictor din Romania pe reteaua de socializare.

"Eu nu vand fara rama", spune Bogdan, fapt pentru care tablourile lui ar fi mai ieftine daca nu ar fi inramate si refuza clientii care vor sa cumpere lucrari fara rama. In plus, Bogdan nu face tablouri pe comanda, dupa preferintele clientilor.

Un tablou la pret mediu il vinde cu 1000 de euro, lucrare care pe Bogdan il costa 160 de euro. Despre cum justifica aceste preturi de 10 ori mai mare decat investitia, pictorul spune "este creatia mea, este original. Nu pun pretul la plesneala, am intrat intr-o casa de licitatie unde mi-au stabilit cota. Mi-au pus 420 de euro pret de pornire valoare estimata. Pretul este stabilit in functie de cat am muncit, de cat de mult imi place, in functie de cat de bun il consider eu, in functie de ce au scris criticii despre el. Tabloul acesta a primit 700 de like-uri pe Facebook, iar trei dintre ei au venit sa-l cumpere, dar nu am cazut de acord la pret. Ofereau 500, 700 de euro".

Pe luna, cheltuielile totale pentru pictura sunt intre 1.000 de euro si 1.500 de euro, in functie de cat picteaza si cate comenzi are. Pe o panza da, in functie de marime, intre 50 de lei si 300-500 de lei. Iar ca venituri are 4000-5000 de euro lunar din care "in unele luni imi raman 2000-3000, in unele 300 de euro, in altele nu raman cu nimic". Printre clienti sunt avocati, manageri, oameni de afaceri, doctori, ambasadori si chiar si pensionari. Spre exemplu, in ultima luna a vandut sapte tablouri, iar cu o luna in urma, vreo trei. "Sub 500 de euro nu am dat. Cea mai buna perioada a fost acum doi ani cand o doamna din Cluj a cumparat de 17.000 de euro, i-am trimis tablourile prin Fan Courier si mi-a virat banii in cont. Habar n-am daca este cunoscuta, stiu doar ca are o clinica". O alta clienta importanta este directoarea Garanti Bank care l-a cunoscut la o expozitie in Sinaia.

Voi toti priviti artistii asa: "Saracii, mor de foame!"

Fata de alti pictori, Bogdan Mihai Radu nu se vede nicaieri, intr-un clasament al preturilor, pentru ca si ceilalti pictori vand diferit, de la 400 de euro la 5.000 de euro. "Poate sa imi creasca cota peste noapte. Am avut tabloul «Primavara» la 420 de euro si erau 10 oameni care voiau tabloul asta. De la 420 poate sa ajunga la 4020. In arta, totul este subiectiv. Pui ce pret vrei tu. Voi toti priviti artisti asa: «Saracii, mor de foame!». Sunt atatia oameni de afaceri in Romania care isi fac vile, hoteluri, restaurante si care au nevoie de tablouri. Mori de foame doar daca vrei. Poti sa faci orice, sa pictezi Conversi".

Citeste si:

Printre clientii lui a fost si un tanar de 20 de ani, un "pusti" de pe Facebook, cum ii spune Bogdan, care a dat 100 de euro pe un tablou care i-a placut foarte mult. Tanarul, subliniaza Bogdan, nu este dintr-o familie de afaceristi, este student la facultatea de arte si "a platit tabloul in trei rate pentru ca si l-a dorit. Daca imi place clientul si vad ca-si doreste foarte mult un tablou, facem in rate".

Eu nu am fost ieftin niciodata

Bogdan nu si-a terminat studiile la Facultatea de Arte din Cluj-Napoca la care se inscrisese in 2007, are o galerie permanenta in Galeria Regala la Casio Sinaia, iar prima expozitie a avut-o in 2002, la varsta de 23 de ani, in Sibiu, "dupa ce am fost batut la cap de o iubita. Si am vandut tot".

"Eu de la 10 ani vand tablouri", spune Bogdan care isi aminteste ca primul sau tablou, pictat dupa o lucrare a lui Nicolae Grigorescu a fost cumparat de o vecina din orasul sau natal, Sibiu la un pret simbolic. La acea varsta, doar reproducea tablouri dupa pictori celebri si cu cele mai scumpe culori.

"Eu nu am fost ieftin niciodata. Sunt dintr-o familie buna, pe vremea aia aveam trei servitori. Pe vremea lui Ceausescu, eu m-am intoxicat din portocale si altii mureau de pofta. Si eu, si fratele meu eram foarte rasfatati. Aveam doi oameni angajati, unul se ocupa de mine, unul se ocupa de frati-miu ca nu cumva sa ne intalnim si sa ne batem ca nu se suportam. Cand mergeam la film, unul statea cu mine si celalalt statea cu frati-miu pe alt rand. Acum este un fel de paramedic, cand ne intalnim ne ocolim, spune Bogdan care isi aduce aminte ca fratele lui nu l-a vazut niciodata in timp ce picta, dar in schimb «a cumparat un tablou de la alt pictor si s-a laudat pe Facebook".

Acum patru ani, insa, Bogdan si-a cumparat propriul tablou pictat la 10 ani, de la copiii vecinei. "Am dat la schimb un tablou de 400 de euro si pe primul l-am dat cadou domnului S., om de afaceri si client fidel si stiu ca nu-l vinde, ramane acolo. Are 150 de tablouri cumparate de la mine". S. este clientul lui Bogdan din 2009, dupa ce a i-a vazut lucrarile expuse la World Trade Center. "A intrat, a intrebat cine este pictorul, s-a uitat si m-a intrebat din nou cat iti dau pe toate tablourile astea. Are tot biroul plin cu tablourile mele", spune Bogdan.

Intre timp a expus constant si atins peste 35 de expozitii. Cateva dintre ele au fost in strainatate, in Canada unde Bogdan nu a fost prezent la propria expozitie. "Ei s-au ocupat de transport, le-au luat, mi le-au adus inapoi, mi-au trimis banii in cont si factura, ca eu nu am vrut sa ma duc. Dar a vandut vreo sapte-opt tablouri". A mai expus in Balcic (2007), Malaga si Valencia, iar in 2013 in Franta, unde a fost declarat membru de onoare al orasului si a aparut si despre care conducerea orasului a declarat ca este al treilea pictor roman adoptat de orasul Vivre, dupa Nicolae Grigorescu si Gheorghe Patrascu.

In strainatate, Bogdan Mihai Radu vinde tablourile la aceleasi preturi ca in Romania. "Asta e cota mea, eu mi-o mentin. O doamna din America mi-a cumparat sapte tablouri, de 800-1000 de euro fiecare".

El face bani si din cursurile pe care le ofera. In acest an a deschis prima lui scoala de pictura, unde vin intre 15 si 20 de copii pentru o sedinta de o ora si jumatate care costa 100 de lei. El ofera cursuri de pictura si pentru adulti, care vin la sesiuni de terapie prin pictura si terapie de cuplu prin arta, pentru ca Bogdan Mihai Radu are si studii de psihologie. Printre ei se afla si oameni care lucreaza in IT, un tanar care studiaza design vestimentar, dar caruia ii este frica de culori si o tanara care voia sa se vindece de culoarea neagra si sa poarte si alte culori.

picturi

Mai mult, la Bogdan Mihai Radu au venit oameni care platesc doar ca sa-si organizeze petrecerea de ziua lor de nastere in atelierul lui de pictura. Acum, pe langa clienti, sunt si oameni care nu au bani de tablouri, dar il suna pe Bogdan si vin in atelierul lui doar ca sa-si faca poze cu el. "Presa m-a numit pictorul preferat al vedetelor pentru ca am pictat cu Raluca Lazarut (n.r. prezentatoare stiri Kanal D), Catinca Roman, Elena Melisoreanu (n.r. cantareata de muzica populara) si actrita Rodica Popescu-Bitanescu. Nu este vorba ca sunt bine cotat, pur si simplu le place mediul, atmosfera si ma compara cu Grigorescu, dar eu sunt departe, eu sunt eu, sunt autentic, nebun, spune cum vrei tu ca nu ma deranjeaza".