Restaurantul e mic, intr-o casa veche, evident, are o singura sala, cu o terasa frumoasa cu multe flori, direct in strada, cum se face in zona. E curat, destul de placut amenajat, cu “concept” (adica unitar si coerent), cu mult lemn si cu o biblioteca cu carti adevarate, nu numai cu cotoare, cum am mai vazut in alte locuri.

Pacat doar ca au facut-o gri, e ultima culoare pe care ar asocia-o cineva cu o biblioteca. Daca stai cu fata spre strada si te uiti la trecatorii cu pantaloni scurti si cu harti in mana, chiar te simti ca in vacanta si iti vine sa ramai mai mult decat iti planificasesi la inceput. Adica e bine.

Si, ca sa revin la ideea din titlu, de cate ori am fost acolo am vazut numai clienti (destul de putini, totusi) care mi s-au parut foarte civilizati. Nu tu o fufa, nu tu un interlop… Aratau a turisti care treceau prin fata si s-au oprit sa manance, sau a intelectuali care venisera din alt colt al Bucurestiului tocmai la La Bonne Bouche, fie pentru ca le placea mancarea, fie decorul sau serviciul, fie toate la un loc.

Toti cei care mi-au vorbit cu simpatie despre acest mic restaurant mi l-au descris ca bistrou, desi eu ii suspectez pe cei de acolo ca au pretentii ceva mai mari cand ma uit la meniu, la preturi, la modul de prezentare a mancarii si la felul in care i-au invatat pe chelneri sa se poarte. Insa mie mi s-ar parea ciudat si riscant sa vrei asa ceva intr-un astfel de loc si nu vad ce ar avea de castigat, ba dimpotriva! Nu ca nu ar fi capabili. Dupa ce am mancat de cateva ori la ei, sunt sigur ca pot face mancare foarte sofisticata, desi nu cred ca la nivel de haute gastronomie si nu l-ar ajunge din urma cu una, cu doua, pe Nicolai, de exemplu. Spre binele lor, sper sa nu-si fi propus asta, totusi…

Meniul are doar doua pagini, una pentru mancare si una pentru bauturi, si i-au dat o prezentare pretentioasa (de carton vorbesc), de restaurant sofisticat, cam neadecvata dupa parerea mea, asa cum am mai spus. Sunt putine feluri, deci, adica atatea cat sa-ti inspire toata increderea. E un amestec de cuisine du terroir cu gastronomie fina: salate, supa de ceapa, quiche, tarte, fondue, coq au vin, tagliatelle, dar si Saint Jacques, pesti si fructe de mare de calitate, vita, rata, tartar. Si deserturile frantuzesti obisnuite.

Ca la orice restaurant frantuzesc serios, ne-au adus un amuse bouche in cele 7 minute reglementare. Apoi am primit un foie gras excelent, pentru care ma voi intoarce din cand in cand acolo, chiar daca stiu ca nu voi gasi loc de parcare. Am mai luat o “capra calda”, rata cu orez salbatic, legume, piure cu trufe – bune toate. Ceva mai putin mi-au placut puiul cu sos Dijon, orez cu rucola si ciuperci (parmezanul invechit a fost excelent) si niste SJ cu piure de mazare si sos de menta un pic crude. Bune si ele, totusi, insa mai putin decat cele de dinainte. Deserturile au fost foarte bune, toate: fondant de ciocolata (moelleux), tarta de lamaie si sufleu de vanilie cu fructe de padure. Painea (bagheta) a fost si ea, la fel, foarte buna.

Citeste si:

Prezentarea mancarii e destul de studiata, cam in contrast cu atmosfera de acolo. Serviciul a fost destul de rapid iar chelnerita (numai pe ea am vazut-o de cate ori am fost) e foarte zambitoare, placuta, amabila si plina de bune intentii. Doar ca nu i-a spus nimeni (si ei sigur nu i-a trecut prin cap) ca e cam inadecvat sa se se poarte atat de ceremonios si sa faca reverente intr-un loc ca acela si cu astfel de clienti. Pe noi ne-a facut sa ne simtim stanjeniti biata fata. Un fel de nuca-n perete.

Preturile nu sunt mici la La Bonne Bouche, insa nu sunt nici exagerate: cam 30 - 40 de lei pentru antreuri, 50 – 60 pentru felurile principale si pe la 20 pentru deserturi. Noi am platit 270 de lei pentru doua persoane pentru un meniu complet cu aperitiv, fel principal, desert si cate un pahar cu vin bun. Adica rezonabil pentru calitatea mancarii, serviciu si atmosfera.

Ii sugerez chefului sa lase La Bonne Bouche sa fie un bistrou cochet, agreabil si cu mancare foarte buna, si sa-si etaleze talentele gastronomice (pe care sunt convins ca le are) intr-un restaurant separat, preferabil nu in centrul vechi. Eu m-as duce si as reveni si la unul si la celalalt. Si sa dea muzica mai incet…

Cititi mai multe cronici scrise de George Butunoiu despre restaurantele Marco Polo, Mju, Capsa, Select, Burebista, Aquarium, Die Deutsche Kneipe, DonCafe, Aqua, Ici et La, Sangria, Thalassina, Capricciosa, Dantes, La Cena, Balthazar, Jaristea, Casa Ardeleneasca (Caredy), Laci Csarda din Targu Mures, Casa Hirscher si Bella Muzica din Brasov.

Un restaurant pe saptamana: Despre Marco Polo si teribilul secret al bruschettelor (o cronica subiectiva)

Un restaurant pe saptamana: Despre Marco Polo si teribilul secret...