Sergiu Negut, director executiv al Centrului Medical Unirea (CMU), a raspuns cititorilor Wall-Street in paginile sectiunii Live. Unul dintre raspunsuri se refera la salariile din medicina privata, cu exemplul CMU, unde salariile brute ale asistentelor incep de la 1400-1500 lei pe luna, iar ale medicilor de la 2000 de lei.
Ana Dinca: Care sunt sansele unui proaspat absolvent de medicina sa lucreze la CMU?

Sergiu Negut: Sansele sunt destul de mici imediat dupa absolvire, dar foarte mari dupa cativa ani, pentru cei buni. Rareori recrutam absolventi abia iesiti de pe bancile facultatii, si nu pentru pozitii de medic consultant in clinici. Pentru medicii care asteapta pacientii in clinicile CMU cautam cel putin cativa ani de experienta si terminarea rezidentiatului. In acest caz, cativa ani de expunere la o cazuistica complexa, o recomandare din partea specialistilor de prestigiu cu care colaboram sau un stagiu de pregatire in strainatate sunt atu-uri importante pentru candidati.

Ana Dinca: Care sunt cele mai profitabile specializari pentru clinicile CMU si cat reprezinta acestea din totalul veniturilor companiei?

Sergiu Negut: Majoritatea veniturilor CMU provin din contracte si ca atare specialitatile nu genereaza direct venituri sau profit. Specialitatile cele mai cautate sunt medicina interna, ginecologia, echografia, medicina de familie, pediatria sau oftalmologia. Aceste specialitati impreuna reprezinta cam jumatate din consultatiile din cadrul CMU.


As face o mentiune speciala pentru ginecologie si echografie, unde avem in mod traditional o adresabilitate foarte mare inclusiv din partea pacientilor fara abonament, apoi pediatria, care a crescut spectaculos dupa deschiderea CMU Kids, imagistica, unde avem cele mai performante aparate, si nu in ultimul rand specialitatile chirurgicale, unde spitalul realizeaza o gama larga de interventii atat pentru arondati cat si pentru nearondati.

In plus, in toate clinicile noastre se fac recoltari de analize pentru laborator, volumul analizelor fiind in crestere dupa ce, prin parteneriatul romano-german din laborator putem efectua aproape 4.000 de teste diferite.

Roxana Grosu: Ce grad de ocupare preconizati ca va avea in primul an de activitate spitalul de obstretica-ginecologie pe care il veti inaugura de curand?

Sergiu Negut: Este inca foarte devreme sa discutam de un anume procentaj pentru spitalul de obstetrica-ginecologie pe care intentionam sa-l deschidem, cu atat mai mult cu cat acesta este un proiect de suflet al CMU si focusul pentru primii ani este excelenta operationala mult mai mult decat parametrii financiari. Daca ar fi sa privim noua locatie doar ca business, am putea sa spunem ca suntem multumiti daca am avea la sfarsitul primului an un grad de ocupare de 50%.

Marius Baisan: Mai multi jucatori de pe piata au in plan constructia de spitale private. Cum vedeti viitorul acestui segment?

Sergiu Negut: Pe masura ce piata de servicii medicale private se dezvolta, apar din ce in ce mai multe facilitati pentru a raspunde la nevoile pacientilor. Spitalul privat devine din ce in ce mai mult o optiune la indemana romanilor, datorita dotarilor de ultima generatie, atentiei deosebite pentru pacient si nevoile acestuia, dar si pentru a evita sistemul de plati informale. Cred ca, dupa modelul occidental, vor aparea din ce in ce mai multe clinici specializate, cu spitalizare sau ambulatorii.

Exista discutii si cu privire la dezvoltarea de spitale fara o specializare precisa, similare cu cele existente deja, dar cred ca o analiza mai atenta va duce ori la cresterea capacitatii noilor spitale, ori la focusarea lor doar pe anumite specialitati chirurgicale.

Ramona C.: De curand ati achizitionat 50% din actiunile Avamedica. Ce alti operatori locali vreti sa mai achizitionati pe viitor pentru extinderea nationala?


Sergiu Negut: Pe langa Avamedica, CMU a obtinut o participatie si in cadrul Centrului Medical Motilor din Cluj si dezvolta in parteneriat cu antreprenori locali o clinica in Ploiesti. Modelul de dezvoltare CMU este unul bazat pe parteneriate, in cadrul carora sa atragem antreprenori de succes din domeniul medical in vederea dezvoltarii impreuna a unei retele puternice cu acoperire nationala.

Suntem deja prezenti in tara in 56 de orase prin reteaua de clinici partenere CMU Net, care cuprinde 113 de clinici. Am initiat discutii cu cateva dintre ele, pentru a prelua o parte din actiuni si a dezvolta impreuna serviciile medicale la nivel local. Alte cateva clinici sunt in vizorul nostru si vom incepe discutii in viitorul apropiat. Credem in capacitatea unora dintre clinicile locale de a face cu ajutorul nostru un salt la nivelul de servicii impus de asteptarile pacientilor romani de peste cativa ani.

D. Oprea: Care sunt orasele in care planuiti sa va extindeti in urmatorul an?

Sergiu Negut: Abordam intr-o prima etapa orasele mari, in primul rand acolo unde, prin CMU Net suntem la curent cu existenta unor clinici de prestigiu.

Claudia Angelescu: Cu cat au crescut salariile in medicina privata in ultimii 2 ani si cum credeti ca vor creste pe viitor?

Sergiu Negut: Salariile medii in domeniul nostru de activitate sunt in primul rand determinate de nivelul platilor in sistemul de stat, unde lucreaza marea majoritate a medicilor. Pentru a fi competitivi, noi platim salarii cel putin echivalente cu salariul sporurile si platile informale de care beneficiaza medicii de la stat. Procentual, vorbim de cresteri ceva mai mici pentru ca la stat numai platile oficiale au crescut semnificativ. Ne asteptam ca aceste cresteri procentuale de salarii sa aiba doua cifre cel putin pentru urmatorii doi-trei ani.

Claudia Angelescu: Cat castiga un medic/asistenta incepator care lucreaza in cadrul CMU si al cat poate ajunge salariul acestora dupa cativa ani de experienta?


Sergiu Negut: Salariile brute ale asistentelor incep de la 1400-1500 lei pe luna iar ale medicilor de la 2000 de lei. Exista insa multi medici specialisti care depasesc dublul acestei sume si o patura aparte de specialisti renumiti pentru care veniturile lunare, din consultatii investigatii si interventii sunt la nivelul colegilor lor occidentali, de mai multe mii de euro.

Roxana Grosu: Ce cota de piata aveti in prezent pe piata serviciilor medicale private din Capitala?

Sergiu Negut: Nu se poate estima o cota de piata pentru ca nu exista o estimare independenta si suficient de precisa a dimensiunii pietei. Pe langa clinicile consacrate exista multe clinici si laboratoare “de buzunar”, in care o parte din venituri nu sunt declarate si cu greu pot fi estimate. Piata este foarte fragmentata si nici un jucator nu are o pozitie dominanta.

Andrei D.: Va veti baza in continuare pe segmentul corporate care reprezinta o mare parte din afacerile CMU in prezent sau va ganditi sa cresteti si numarul persoanelor fizice care apeleaza la clinicile CMU?

Sergiu Negut: Sectorul corporate va ramane unul dintre focusurile business-ului CMU. Avem cam 70.000 de abonati care au acces gratuit la consultatii medicale de specialitate.

In acelasi timp, serviciile de imagistica avansata, de laborator, de ginecologie si obstetrica sunt accesate frecvent de nearondati. Adesea beneficiem de recomandarile arondatilor in cercul lor de prieteni sau in familie.

Roxana Grosu: La cat estimati ca va ajunge piata serviciilor medicale private in acest an?

Sergiu Negut: In ciuda absentei unor masuratori stiintifice, estimam o valoare de 350 de milioane de euro pentru acest an pe piata serviciilor medicale din Romania (consultatii, investigatii, analize, abonamente).

Andrei Constantinescu: Din punct de vedere al aparaturii disponibile, cat de bine dotate sunt in prezent clinicile private fata de cele de stat? Cat a investit CMU pana acum in aparatura medicala?


Sergiu Negut: Cred ca nu exista comparatie intre clinicile private de varf si cele din sectorul de stat. Chiar in cazurile in care statul investeste in echipamente noi, adesea accesoriile nu sunt schimbate la timp sau consumabilele sunt de proasta calitate. Sistemul greoi de aprovizionare cu consumabile si regula pretului minim ingreuneaza dezvoltarea dotarii din clinicile de stat, chiar si atunci cand autoritatile aloca fonduri importante.

Pentru CMU calitatea aparaturii este esentiala si o buna parte din programul de investitii curent in valoare de 20 milioane euro se regaseste in aparatura. Am achizitionat un RMN de varf, echografe mult peste standardul pietei, computer tomograf, osteodensitometru, mamografe, aparate de radiologie, sisteme complete de chirurgie laparoscopica si artroscopica, periferice si optiuni unice in piata. Acest nivel tehnologic ne permite sa abordam unele arii patologice in exclusivitate in Romania, sa atragem specialisti romani si straini de renume si sa ne implicam in proiecte de cercetare.

Marilena Socol: Care este media pacientilor, din punct de vedere al salariilor, care apeleazã la serviciile unei clinici medicale private? Este nevoie de venituri mai mari pentru a ne permite o astfel de clinica?

Sergiu Negut: Plati se fac informal si in sistemul de stat, pentru servicii care sunt considerate a fi gratuite, deci consideram ca in multe cazuri, serviciile medicale private sunt chiar mai accesibile decat cele subventionate de la buget. La nivelul veniturilor medii din Bucuresti si alte cateva orase mari, medicina privata se adreseaza deja majoritatii oamenilor.

Marilena Socol: Din experienta dumneavoastra, ce ofera in plus o clinica medicala privata fata de una de stat, din punct de vedere al serviciilor si reusitelor medicale?

Sergiu Negut: Avantajele decurg dintr-o dotare cu aparatura de cea mai buna calitate, precum si de profesionalismul si pregatirea medicilor din cadrul clinicilor private de varf, astfel incat as pune accent pe un alt element cheie: comunicarea cu pacientul si grija aratata fata de oricare dintre problemele pe care le are sau intrebarile pe care si le pune.

Din punctul de vedere al medicului, este mult mai usor sa te dedici acestei meserii in momentul in care ai la dispozitie toate “uneltele” necesare unui act medical de calitate – de la aparatura pana la confortul dat de veniturile realizate si oportunitatea reala de a lucra alaturi de nume mari din medicina romaneasca si internationala.

Aici ne referim la parteneriatul academic pe care CMU il dezvolta cu o serie de nume cu o rezonanta speciala la nivel european sau mondial. Aceste parteneriate academice ne permit sa avem know-how strain pentru o gama extrem de vasta de specializari. Programul de parteneriate academice ne permit deasemenea sa pregatim medicii CMU la cele mai inalte standarde internationale, tocmai pentru a oferi servicii comparabile cu cele oferite in Europa de Vest si Statele Unite.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Live »


Setari Cookie-uri