Piata romaneasca de televiziune se va imbogati cu un nou post: Kanal D. Investitia turceasca este estimata la 35 de milioane de euro. Turcii au fost adusi in Romania de Cristian Burci, fostul patron de la Prima TV.
Pentru orice investitor in audiovizual, prezenta in fata membrilor Consiliului National al Audiovizualului (CNA) este un examen dificil, oricat ar fi acesta de influent si puternic financiar. Omul de afaceri Cristian Burci a aparut de doua ori in fata membrilor CNA. Prima data a fost singur, cand, cu trei ani in urma, a dat explicatii referitoare la dezmatul de la Big Brother.

Pe atunci era patronul Prima TV. A doua oara, a fost saptamana trecuta, insotit de turcul Nuri Mehmet Colakoglu, vicepresedintele trustului de media&entertainment Dogan Yayin Holding (DYH). Ce-au vrut Burci si turcul de la CNA? O licenta TV prin satelit pentru Dogan Media International, firma inregistrata luna trecuta in Romania. CNA a aprobat licenta pentru postul de televiziune Kanal D.

Licenta pentru programul Kanal D reprezinta primul pas pe piata romaneasca a celui mai mare grup media din Turcia: Dogan Yayin Holding (DYH). Cu o cifra de afaceri de 1,04 miliarde de dolari si un profit net de 44 de milioane in 2004, DYH este o afacere controlata in proportie de 66% de milionarul turc Aydin Dogan, restul pachetului fiind tranzactionat la bursa din Turcia.

Omul de afaceri Aydin Dogan mai detine companii ce opereaza in serviciile financiare, industrie, turism si telecomunicatii. Grupul DYH este editorul ziarelor de mare tiraj Hrriyet, Milliyet, Radikal si al cotidianului sportiv Fanatik. Divizia de televiziune cuprinde sapte canale, printre care programele Kanal D, Star TV si CNN Trk (afiliat la Time Warner). DYH desfasoara operatiuni si pe piata radio, cablu, internet si in domeniul editorial. Grupul opereaza si canal Euro TV pentru minoritatea turca din Germania.

Turcii de la Dogan intentioneaza sa lanseze Kanal D pe piata romaneasca in toamna acestui an. Valoarea investitiei pe primele 18 luni este preconizata la 35 milioane de euro. Cristian Burci defineste pozitia pe piata a Kanal D: O televiziune generalista, de divertisment, fara stiri, apropiata ca spirit de ceea ce inseamna o televiziune italiana sau spaniola.

Daca marile televiziuni comerciale din Romania au drept modele programele americane, prin formate si blockbustere, Kanal D se va orienta catre modelul unei televiziuni europene. Conform dosarului depus la CNA, grila programului Kanal D va contine seriale pentru tineri si sitcomuri, seriale de actiune si reality-show-uri, telenovele si sport.

Filmele artistice vor fi o alternativa la productiile americane, fiind achizitionate din tarile europene, dar si din Coreea sau Japonia! Publicul vizat de Kanal D este cel asa numit comercial: 18 49 de ani, din mediul urban. Aproximativ 60% din grila de programe vor fi productii realizate cu firme independente, locale.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=24044&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri