Guvernul de la Londra vrea să interzică deţinerea de ziare britanice de către alte state, ceea ce le-ar putea conferi miniştrilor prerogativa de a bloca achiziţia celebrei publicaţii The Telegraph de către compania RedBird IMI, susţinută de Abu Dhabi, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

"Vom amenda regimul de fuziuni în media astfel încât să fie excluse în mod explicit deţinerea, exercitarea influenţei sau controlul ziarelor şi publicaţiilor periodice de către state străine", a declarat miercuri în Camera Lorzilor subsecretarul de stat pentru cultură Stephen Parkinson.

Bătălia pentru unul dintre cele mai faimoase ziare britanice a ridicat întrebări despre independenţa media şi rolul investitorilor străini care cumpără active prin care pot exercita o influenţă politică. The Telegraph are legături strânse cu Partidul Conservator, aflat la guvernare la Londra, iar lupta politică pentru proprietatea asupra acestei publicaţii lansate acum 168 de ani are ca miză în egală măsură, pe lângă aspectul financiar, puterea şi influenţa, notează Reuters.

Guvernul plănuieşte modificarea legislaţiei astfel încât să blocheze practic preluarea Telegraph de către RedBird, a menţionat un oficial guvernamental.

Acelaşi grup, condus de fostul şef al CNN Jeff Zucker şi finanţat majoritar de Abu Dhabi, intenţionează să cumpere şi revista Spectator.

RedBird IMI şi-a făcut cunoscută "dezamăgirea" faţă de planurile guvernului.

Daily Telegraph, cum este numele întreg al ziarului, mai este supranumit şi "Torygraph", ca urmare a simpatiei sale faţă de Partidul Conservator, cunoscut în Marea Britanie ca "Tory", iar lupta pentru controlul asupra sa vine pe fondul scăderii de popularitate a conservatorilor sub conducerea premierului Rishi Sunak, aceştia urmând să piardă alegerile prevăzute să aibă loc în acest an, conform sondajelor de opinie.

Noua legislaţie vizând interzicerea controlului străin va fi supusă la vot în Camera Lorzilor în următoarele săptămâni.

Stephen Parkinson a mai menţionat că noile măsuri vor impune guvernului să supună orice fuziune relevantă din media examinării de către consiliul britanic al concurenţei, Competition and Markets Authority (CMA).

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri