Guvernul ungar le va impune marilor retaileri de alimente ca, începând din luna martie, să afişeze avertismente pe ambalajele produselor ale căror dimensiuni au fost reduse, a anunţat Ministerul Economiei de la Budapesta, transmite Reuters, conform Agerpres.

Rata inflaţiei în Ungaria a atins un vârf de 25% în primul trimestru al anului trecut, cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, şi autorităţile de la Budapesta se străduiesc să relanseze economia, în condiţiile în care puterea de cumpărare a consumatorilor a scăzut.

Datele oficiale publicate luni arată că vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,8% în Ungaria în luna noiembrie, comparativ cu octombrie, dar au scăzut cu 8,7% în ritm anual în primele 11 luni din 2023, pe fondul diminuării consumului.

"În ultimele luni, fenomenul în care dimensiunea anumitor produse s-a redus, dar preţurile au rămas la fel sau chiar au crescut a generat o atenţie sporită în mai multe ţări. Această practică înşelătoare face ca la final consumatorii să primească mai puţine produse pentru banii lor", susţine Ministerul Economiei de la Budapesta.

Conform noilor reguli, care vor intra în vigoare în luna martie şi vor fi valabile timp de două luni, retailerii de alimente cu vânzări anuale de peste un miliard de forinţi (2,9 milioane de dolari) vor fi obligaţi să pună avertismente pe produsele ale căror dimensiuni s-au redus comparativ cu perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2020 şi 1 iulie 2023.

De asemenea, producătorii de alimente, importatorii şi furnizorii vor fi obligaţi să notifice retailerii cu privire la orice reducere a dimensiunii produselor.

"Deşi credem că, în prima fază, gospodăriile se vor concentra iniţial pe reducerea gradului de îndatorare şi refacerea rezervelor, este posibil ca şi consumul să înceapă să crească. Cu toate acestea, pentru ca această modificare să fie una de durată, trebuie restabilită încrederea consumatorilor, iar ăsta este un proces mai îndelungat", susţin analiştii de la ING referindu-se la cele mai recente date cu privire la vânzările cu amănuntul.

Sursa foto: Shutterstock / Ivan Marc

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri