Compania Brand Motion va furniza doua categorii de servicii: strategie si planning de comunicare, pe de o parte, si branding, pe de alta parte. Dintr-o perspectiva integrata, cele doua servicii vor asigura competenta completa necesara pentru a construi si dezvolta branduri, prin alinierea viziunii de conceptie a brand-ului cu demersul strategic de comunicare, prin care se urmareste cresterea si maximizarea valorii marcii pe piata.

Crezul dupa care Brand Motion isi va desfasura activitatea este Creativity powered by knowledge: „Pentru a avea succes, pe langa energia pe care o imprima creativitatea, marcile au nevoie de precizie si de reglaje din ce in ce mai fine la nivel strategic, de aceea creativitatea si know-how-ul sunt cele doua asset-uri pe care Brand Motion se va aseza si pe care le va cultiva in mod special.”, a explicat Vlad Grigoriu, Managing Partner TEMPO. „Ne dorim ca Brand Motion sa isi faca cunoscute competentele intr-un timp cat mai scurt si sa dobandeasca o pozitie de autoritate, devenind o optiune principala a companiilor pentru consultanta de strategie in branding si comunicare.”

Nucleul de experti al noii companii este format din: Mihaela Stanoiu - Managing Partner and Strategy Development; Dan Bododea - Partner, Director Research and Insights; Delia Soare - Partner, Brand Consulting; Lavinia Bucur - Communication Planner; Luiza Binga - Consumer Research Analyst.

Mihaela Stanoiu are o experienta de 11 ani in industria comunicarii. Inainte de a se alatura echipei TEMPO, Mihaela a fost Head of Communication Planning pentru Procter & Gamble Balkans in cadrul Starcom si, cel mai recent, Brand Development Strategy Director la Bigger Group (fost Starlink), unde a jucat un rol cheie in dezvoltarea agentiei. De altfel, Luiza si Lavinia au facut parte anterior din echipa de strategie si planning a Mihaelei, iar astazi ele au ales sa isi continue cariera la TEMPO.

„Intr-o piata tot mai competitiva, in care simpla comunicare nu mai este o garantie a succesului brandului, iar investitiile necesare sunt tot mai mari, devine din ce in ce mai important „HOW we do it”. In acest sens, avem deja in dezvoltare un instrumentar analitic si strategic propriu pentru a identifica, castiga si securiza cea mai avantajoasa pozitie competitiva, potrivita marcii si afacerii clientului in contextul concurential respectiv”, a declarat Mihaela Stanoiu.

Cu o experienta de peste 9 ani la TEMPO, timp in care a ocupat, pe rand, pozitiile de Analist Media, Advertising Research Manager, Research & Strategy Manager, Dan Bododea a contribuit la lansarea si dezvoltarea unor marci consacrate: Skol, Agricola Bacau, Orangina, Flanco, Heidi, Posta Romana, Raiffeisen sau KIWI Finance.

Citeste si:

Delia Soare a petrecut 3 ani de zile in departamentul de Client Service al Tempo, avand intotdeauna o aplecare speciala spre strategie. A lucrat pe conturi precum Agricola Bacau, Atlas Corporation, Baneasa Developments sau Boom.

„Suntem convinsi ca noul statut al Deliei si al lui Dan reprezinta o mare provocare profesionala dar si o frumoasa recompensa pentru motivatia si ambitia de care au dat dovada de-a lungul anilor in ceea ce priveste cresterea standardelor profesionale ale TEMPO.”, a adaugat Vlad Grigoriu.

Vlad Grigoriu are o experienta de 13 ani in domeniul marketingului si comunicarii, dublata de studii de specialitate la Harvard Business School si Chartered Institute of Marketing din Marea Britanie.

TEMPO Advertising este cea mai importanta agentie de publicitate independenta din Romania, cu o cifra de afaceri in 2007 de 14,5 milioane Euro.

Portofoliul agentiei include atat companii locale, cat si internationale: Agricola Bacau (Agricola, Sav’or), Alka (Nutline, Prajitura Casei), Atlas Corporation (Apla), Autoklass Center, Baneasa Investments, Boom, Cetelem, European Food, Ficosota-Syntez (Teo, Savex, Feya), Kiwi Finance, Heidi Chocolate Suisse, Impact, Ital Food (Maretti, Bruschetti), Orange, Petrom (Petrom City, corporate), Posta Romana, Raiffeisen Bank, Romcanada (West Park, Seven Hills), Scandic Distilleries, Sony Ericsson, Tenaris Silcotub, URBB (Skol, Carlsberg, Tuborg, Holsten, Orangina, Granini), Zwanenberg (Zwan, Lupak).