Daca ai cont pe Facebook sigur te-ai lovit de unii prieteni care au criticat sau chiar s-au aratat revoltati de unele modificari aduse retelei sociale in ultimele luni. A posta insa aceste critici, oricat de “elevat” ai face-o, nu ajuta cu absolut nimic.

Unii au mers pana intr-acolo incat au inceput sa posteze pe Facebook faptul ca NU sunt de acord ca postarile/fotografiile/desenele/clipurile proprii etc. sa apartina retelei sociale si daca Facebook doreste, in orice fel, sa se foloseasca de aceste informatii “este necesar acordul meu prealabil”. Fcebook a fost practic inundat in ultima perioada de postari precum cea de jos (un mesaj "farsa" distribuit de multi utilizatori in ultimele saptamani):

“Prin aceasta, transmit Facebook si angajatilor companiei ca este strict interzis sa copieze, distribuie, foloseasca sau sa intreprinda orice alta actiune pe baza celor postate de mine pe profilul personal. Continutul profilului meu este privat si incalcarea vietii private este pedepsita de lege. Cei ce citesc acest text il pot pune pe wall-ul personal, in caz contrar vei admite tacit ca Facebook are drepturi totale asupra contului tau”.

Este un text care circula masiv pe Facebook, mai ales in afara Romaniei. Si este, in limbaj colocvial, o prostie. In primul rand, in momentul in care iti faci cont pe Facebook este obligatoriu sa te supui regulilor retelei sociale pe care ar trebui sa le citesti inainte de a da “ sign up” – da, aproape nimeni nu o face, dar ar trebui.

In acest document, Facebook este de acord ca userii detin copyright asupra a ceea ce posteaza pe retea, insa compania americana isi rezerva drepturile de “a folosi si afisa acel continut”. Deci, felicitari – prin textul de mai sus nu faci decat sa intaresti ceea ce spune chiar Facebook.

Facebook isi rezerva de asemenea dreptul ca, atata timp cat o fotografie/continut media ramane pe retea, sa o poata folosi in scopuri comerciale si, in mod clar, compania nu trebuie sa iti ceara “acordul in scris pentru asta”.

Si asta este doar partea LEGALA din subiect. Mai tineti minte acele mesaje care circulau pe Yahoo Messenger acum ceva ani? “Daca nu dai mai departe mesajul asta nu o sa ai niciodata fericire in viata si o sa ploua doar pe tine”? Acelasi lucru este valabil, la alt nivel, pe Facebook – cine ar putea crede ca daca posteza ceva pe timeline va avea, automat, greutate legala?! Daca citezi un articol din lege NU inseamna ca, automat, capata o greutate legala – poate doar in viziunea celor naivi.

Mai mult, faptul ca astfel de citate se incheie cu indemnul de a posta acelasi text pe wall-ul propriu este, de asemenea, dubios, la fel cum erau si cele de pe Yahoo Messenger. Au ca scop chiar construirea unui lant de mesaje.

Pe scurt, Facebook are drepturi asupra a tot ceea ce postezi pe retea, si tu nu poti face absolut nimic impotriva acestui lucru. Evident, esti oricand liber(a) sa renunti complet la retea. Daca practicile Facebook sunt sau nu sunt etice, aceasta este o cu totul alta discutie. Deci trebuie sa pui in balans cat de mult valoreaza legaturile pe care le poti mentine/face pe Facebook, vs. simtul proprietatii, si sa iei o decizie. Deci deliberate sau nu, astfel de postari sunt false si menite doar sa starneasca discutii inutile.

Bun, si pana la urma, ce anume va modifica Facebook din ianuarie 2015?

Facebook trimite utilizatorilor un mail lung in care detaliaza schimbarile in politica de privacy, valabile din 1 ianuarie 2015. Versiunea pe scurt – Facebook lanseaza un instrument numit Privacy Basics care va arata utilizatorilor cine vede ce anume posteaza ei.

O problema mai veche a Facebook este ca nu intotdeauna este usor sa iti dai seama cine poate sa iti vada fotografiile, update-urile, link-urile si asa mai departe. Instrumentul Privacy Basics te ghideaza si iti ofera ponturi privind felul in care sa iti scoti, de exemplu, numele dintr-un tag.

Citeste si:

Facebook iti va oferi de asemenea un control mai bun asupra tipului de reclame pe care le vezi. Inainte, daca optai sa nu mai vezi reclame pe desktop, inca le primeai pe telefon sau tableta. Facebook va salva din 1 ianuarie optiunile pentru toate mediile. Poti citi mai multe pe acest subiect aici.

Schimbari controversate in 2014

Asa dupa cum spunea candva Winston Churchill, “a evolua inseamna a schimba; a atinge perfectiunea implica schimbari repetate”. Aceasta maxima pare a fi folosita din plin de Facebook, mai ales atunci cand vorbim de News Feed.

Experiment lipsit de etica

Facebook a inceput vara din 2014 cu o controversa majora care a afectat aproape 700.000 de utilizatori. Pentru o saptamana intreaga in 2012, reteaua sociala a realizat un experiment pentru a determina daca poate schimba starile emotionale ale utilizatorilor, prin filtrarea postarilor care apar in news feed. Multi experti au considerat acest experiment ca fiind lipsit de etica.

Facebook are probleme legale in Marea Britanie

Facebook are probleme legale in Marea Britanie

La TREI luni distanta, si fara indoiala in fata presiunilor internationale, Facebook si-a cerut scuze intr-un post pe blog.

Facebook a lansat de asemenea mai multe butoane, semnaland iminenta intrare a companiei in zona de eCommerce – Buy button, care este in beta si un buton de Save, care marcheaza anumit continut pentru a fi citit ulterior.

eCommerce in social: Facebook si Twitter, duel pentru achizitii direct din retele sociale

eCommerce in social: Facebook si Twitter, duel pentru achizitii...

Totodata, Facebook a facut Messenger obligatoriu; aplicatia principala a scos chat-ul din luna iulie, indemnand utilizatorii sa downloadeze aplicatia separata, Messenger. Permisiile confuze insa au starnit, evident, o furtuna de proteste: utilizatorii acuzau Facebook ca “spioneaza” conversatiile. Bineinteles, acest lucru nu este/era adevarat, dar acest adevar nu a impiedicat utilizatorii sa ofere rating mic in magazinele de aplicatii.

Daca vrei sa primesti si sa trimiti mesaje de pe terminalele mobile, Facebook te obliga sa iti downloadezi Messenger, care permite de asemenea sa trimiti telefoane – inclusiv internationale, prin WiFi -, sa trimiti fotografii si video. Daca totusi nu vrei, poti reveni oricand la versiunea desktop.

Facebook a scazut relevanta textelor care te indeamna sa dai click

Cu totii suntem invadati de stiri cu titluri CAPS LOCK, care promit ceva nemaivazut/nemaipomenit/fantastic – din pacate, aceasta tendinta este intalnita nu doar in Romania, ci si peste hotare. Facebook limiteaza astfel vizibilitatea textelor care incearca “sa agate” utilizatorii prin mesaje bombastice. Conform retelei sociale, aceste tipuri de postari sunt cu 15% mai putin relevante decat alte postari cu un numar similar de like-uri/comentarii/share-uri.

Facebook iti urmareste obiceiurile

Tot vara aceasta, Facebook a anuntat ca va folosi date din browsing-ul tau online pentru a servi reclame mai bine targetate. Cu alte cuvinte, daca de exemplu cauti in Google un anumit tip de restaurant, ai putea primi pe Facebook reclame la restaurante similare. Poti opta ca Facebook sa NU iti urmareasca parcursul online, atat din setarile mobilului, cat si in versiunea desktop.

Modificari majore in algoritmul vizibilitatii postarilor

Poate cea mai mare durere a companiilor care au strans de-a lungul anilor zeci sau sute de mii de fani este vizibilitatea din ce in ce mai redusa a postarilor proprii. Facebook a modificat de mai multe ori de-a lungul anului 2014 acest lucru, ducand la o scadere abrupta a reach-ului postarilor. Acest lucru are ca scop evident obligarea companiilor la a plati reteaua sociala, daca vor ca un anumit post sa fie propulsat in news feed-urile fanilor. Wall-Street.ro a tratat aici acest subiect.

Se schimba jocurile pe Facebook: cum sunt afectate brandurile

Se schimba jocurile pe Facebook: cum sunt afectate brandurile

In curand, Facebook va prioritiza postarile in functie de noutatea subiectului si nu in functie de numarul de like-uri, share-uri sau comentarii. Cu alte cuvinte, daca un prieten sau o Pagina la care esti conectat posteaza un subiect pe marginea caruia discuta si altii, Facebook va propulsa acea postare. Mai mult, Facebook va “sapa” dupa postari mai vechi care devin iarasi de interes, si le va propulsa si pe acelea.

Ce urmeaza?

In Romania, Facebook a atins un nivel ridicat - 7,2 milioane de conturi, la circa 14 milioane de conexiuni la Internet la puncte mobile active, conform Facebrands si date ale ANCOM. Numarul conturilor de Facebook va continua cel mai probabil sa creasca si in 2015, insa cu o rata mult redusa fata de anii anteriori cand cresterile erau double digits.

Anul acesta, numarul de utilizatori Facebook in Romania a crescut cu doar 200.000, de la 7 milioane la 7,2 milioane. Evolutia este mult incetinita, fata de crestereea de 25% inregistrata in ianuarie 2013 vs ianuarie 2014. Odata cu implementarea algoritmilor noi care "blocheaza" postarile, companiile se vor gandi mult mai bine inainte de a investi bani in reteaua sociala americana, cerand agentiilor de advertising digital campanii diferite, gandite astfel incat sa puna accent pe interactiunea chiar si in afara retelei, si nu doar de atragere de noi fani.

De cealalta parte, Facebook va intra cel mai probabil in zona eCommerce-ului, atacand astfel suprematia Amazon/eBay, desi este de asteptat ca aceasta facilitate sa ajunga in Europa de Est mai tarziu. Ramane de vazut cum va capitaliza compania asupra achizitiei Oculus VR si cum va mentine evolutia WhatsApp pentru care Facebook a platit exorbitanta suma de 22 miliarde de dolari.

Achizitie de MLD. pentru Facebook: pe ce pariaza gigantul IT american

Achizitie de MLD. pentru Facebook: pe ce pariaza gigantul IT american

Consideri ca Facebook va reusi sa mentina captiva audienta si in 2015, sau romanii vor constientiza din ce in ce mai mult (si) existenta altor retele sociale? Spune-ne mai jos, in comentarii.

Sursa foto: Shutterstock: Dependent