SIF Banat-Crisana (SIF1) a contituit doua variante pentru bugetul de venituri si cheltuieli pentru 2011, programul de activitate pentru acest an fiind construit in functie de dividendul care va fi aprobat de actionari la AGA din aprilie, scrie Mediafax.
Societatea de investitii financiare a transmis, joi, un raport catre Bursa prin care anunta ca membrii Consiliului de Administratie au decis din nou majorarea valorii dividendului brut, la 0,103 lei pe actiune, cu 71,6% mai mare fata de ultima propunere, de 0,06 lei.

Astfel, pentru scenariul distribuirii unui dividend de 0,06 lei, administratorii SIF au estimat obtinerea unui profit brut de 59,1 milioane lei, cu 9,3% mai redus fata de anul precedent, de 65,2 milioane lei.

In cazul alocarii unui dividend de 0,103 lei, firma de investitii financiare ar urma sa inregistreze un castig net cu 54,1% mai redus, de 29,9 milioane lei.

Potrivit bugetului construit pe varianta unui dividend de 0,006 lei, veniturile totale ale SIF Banat-Crisana sunt estimate sa scada cu 5,8%, de la 113,51 milioane lei la 106,92 milioane lei. De asemenea, cheltuielile ar urma sa fie cu 1% mai mici, de 47,8 milioane lei, de la 48,3 milioane lei.

In al doilea proiect, administratorii au bugetat venituri cu 34,9% mai reduse, de 73,86 milioane lei si cheltuieli totale de 43,9 milioane lei, in coborare cu 9%.

In primul scanariu, al unui dividend mai redus, firma mizeaza ca va incasa un profit de 60,7 milioane lei din vanzarea de instrumente financiare, in timp ce in varianta bugetului cu dividendul majorat se prevede un castig substantial mai redus din aceste operatiuni, de 32,7 milioane lei.

In ambele bugete se estimeaza obtinerea de venituri din dividende de 9,5 milioane lei si efectuarea unor investitii in instrumente financiare in suma de 53 milioane lei.

Printre obiectivele investitionale ale SIF Banat-Crisana pentru 2011 se numara consolidarea pozitiilor detinute in industria energetica, materii prime, utilitati, farmaceutice, investitii in proiecte noi, cu parteneri strategici (in domeniul energiei regenerabile, agricultura) si oportunitatile oferite de privatizarile statului roman.

De asemenea, societatea vrea sa dezvolte strategii investitionale pe pietele de capital externe, care sa contracareze lichiditatea redusa a pietei de capital din Romania si posibilitatile limitate de diversificare a portofoliului in cadrul acesteia.

SIF Banat-Crisana vrea sa-si restructureze si optimizeze portofoliului actual, urmarind diminuarea expunerii pe sectorul financiar si in industriile hartie, mobila si mase plastice.

De asemenea, firma urmareste reducerea cu 10% a numarului de emitenti din portofoli, preponderent a detinerilor in companiile nelistate.

Pentru proiectarea programului de activitate pentru anul 2011, administratorii societatii au luat in considerare o crestere economica de 1,5%, o inflatie de 3,2% pentru sfarsitul anului si un curs mediu de 4,3 lei/euro.

Initial, conducerea societatii a anuntat la 8 martie distribuirea unui dividend de 0,04 lei/actiune, cu 20% mai redus fata de anul precedent, cand dividendul brut a fost de 0,05 lei/titlu. Ulterior, administratorii au majorat valoarea dividendului la 0,06 lei, in urma unor discutii cu unii investitori.

Noua valoarea a dividendului propus, de 0,103 lei, este de peste doua ori mai mare fata de cea distribuita anul trecut, de 0,05 lei.

Daca actionarii aleg ultima propunere de dividend, societatea de investitii ar urma sa aloce 56,5 milioane lei, reprezentand aproape 90% din profitul de anul trecut. Societatea de investitii financiare a raportat pentru anul trecut un profit net de 62,99 milioane lei (14,9 milioane de euro), cu 43,8% mai redus comparativ cu cel din 2009.

Actiunile SIF1 au inchis sesiunea bursiera de luni la un pret de 1,21 lei, cu 1,85% peste cotatia de referinta. La acest nivel, capitalizatea societatii este de 664,1 milioane lei.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri