Fondul a consemnat un profit de 4,7 milioane lei (cu putin peste 1 milion de euro) in luna septembrie, fata de pierderi de 5,6 milioane lei (1,2 milioane euro) in luna august, reiese din statisticile lunare transmise de FP Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

La finalul primelor opt luni, Fondul Proprietatea a raportat un profit de 530,4 milioane lei.

Activul net al Fondului a scazut cu 1,74% in luna septembrie, la 14,92 miliarde lei (3,352 miliarde euro), in principal ca urmare a recalcularii in scadere a valorii pachetului de actiuni pe care FP il detine la Nuclearelectrica. La sfarsitul lunii august, activul net a fost de 15,184 miliarde lei.

Scaderea valorii pachetului de actiuni detinut la Nuclearelectrica a fost determinata de pretul la care a fost realizata oferta prin care compania de stat a vandut 10% din titluri la Bursa. Pachetul de actiuni detinut de Fondul Proprietatea la Nuclearelectrica era evaluat la finele primului semestru la 648 milioane lei, iar in urma recalcularii in functie de pretul din oferta de listare a companiei de stat, valoarea a scazut cu 57%, la 276,3 milioane lei.

"Metoda de evaluare a fost modificata din valoarea justa evaluata de un evaluator independent la data de 30 septembrie 2012 (26,2601 lei/actiune) in pret de achizitie a actiunilor subscrise de Fondul Proprietatea, urmare a exercitarii dreptului de preemtiune, in cadrul majorarii de capital legata de oferta publica primara initiala derulata de Nuclearelectrica (11,2 lei/actiune), deoarece s-a considerat ca aceasta reflecta mai bine valoarea justa a acestei investitii. Impactul acestei schimbari a metodei de evaluare asupra valorii activului net al Fondului a fost o scadere de 371,6 milioane lei", se arata intr-un raport transmis, luni, de Fondul Proprietatea Bursei.

Actiunile cumparate de Fondul Proprietatea in cadrul majorarii de capital de la Nuclearelectrica valoreaza 30,6 milioane lei. Intrucat majoararea de capital nu a fost inca inregistrata, Fondul a primit drepturi de alocare, la fel ca ceilalti investitori care au subscris in oferta de listare derulata de Nuclearelectrica.

Daca valoarea drepturilor de alocare este adunata cu actiunile detinute anterior de Fond, pachetul este evaluat la aproape 307 milioane lei (69 milioane euro).

Nuclearelectrica a fost listata la Bursa in data de 4 octombrie, astfel ca pachetul de actiuni detinut de Fondul Proprietatea la companie a fost incadrat si in luna septembrie in categoria titlurilor nelistate.

Valoarea participatiilor la companii nelistate a coborat in septembrie cu 4%, de la 8,437 miliarde lei la 8,096 miliarde lei, in principal din cauza scaderii valorii pachetului de actiuni Nuclearelectrica din portofoliul Fondului.

Pe de alta parte, participatiile Fondului Proprietatea la companii listate au urcat cu 2,3%, la 6,012 miliarde lei (1,35 miliarde euro), de la 5,877 miliarde lei la finalul lunii august.

La finele lunii septembrie, Fondul avea investitii in titluri de stat de 482 milioane lei, cu aproape 17% sub plasamentele din luna august, de 580,2 milioane lei.

Pe de alta parte, sumele din depozitele bancare au crescut cu 13%, la 363,6 milioane lei, de la 321,8 milioane lei in luna august.

Citeste si:

Actiunile detinute la companii din Romania reprezinta 99,11% din activul net (99,07% in luna august), diferenta de 0,89% fiind reprezentata de participatii la societati listate in Austria (0,93% in luna august).

In functie de sectoare, "petrol & gaze" avea cea mai mare pondere la finalul lunii septembrie, de 42,07% (40,45% in luna august), segmentul "utilitati electricitate: productie" acopera 22,88% (23,24% in luna august), iar "utilitati electricitate & gaz: transport, distributie, furnizare" are o pondere de 21,37% (22,45% in luna august). Participatiile la banci reprezinta 3,05% (2,96% in luna august).

Participatia la OMV Petrom (SNP) a ramas cu cea mai mare pondere in activ, de 32,3% (30,82% in luna august), fiind urmata de pachetul la Hidroelectrica, cu 13,41% din total (13,18% in luna august).

La finele lunii septembrie, investitorii institutionali straini detineau 57,06% din actiunile Fondului Proprietatea. Fondul american de hedging Elliott Associates detine cel mai mare pachet de actiuni FP, reprezentand peste 18% din capitalul social, iar al doilea cel mai mare actionar al Fondului este Morgan Stanley, cea mai mare banca dupa active din SUA, cu o detinere de putin peste 5% din capital.

Compania de administrare a investitiilor City of London are 4,87%. City of London a anuntat in luna august ca si-a redus participatia la Fond la 4,87%, de la 9,43% in precedenta raportare, din luna septembrie a anului trecut.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, infiintata in 2005 pentru despagubirea persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura. Fondul Proprietatea a fost listat la Bursa de Valori Bucuresti in ianuarie 2011.

La finalul lunii septembrie, valoarea unitara a activului net pe actiune a fost de 1,161 lei, fata de 1,1782 lei in luna august.

Dupa prima ora a sedintei bursiere de luni, titlurile Fondului Proprietatea erau tranzactionate la 0,7785 lei, pret cu aproape 33% sub valoarea activului net pe actiune.

Dupa aprobarea data joi de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) pentru oferta de cumparare, actiunile Fondului Proprietatea au crescut joi cu 8%, pana in apropierea pragului de 0,8 lei. Spre finalul sedintei, actiunile au ramas pe plus cu 5% si au incheiat ziua la 0,777 lei.

Pragul de 0,8 lei/actiune a fost depasit in prima jumatate de ora a sedintei de vineri, cand pretul a urcat cu aproape 4,2% si a atins un nou record istoric, de 0,8095 lei. La finalul zilei, titlurile Fondului Proprietatea au fost cotate la 0,778 lei, cu numai 0,13% peste nivelul de joi.
Unii investitori au profitat de cresterea inregistrata de actiunile Fondului si au inceput sa vanda. Ei nu au mai asteptat sa subscrie in oferta de cumparare care va incepe marti si ale careia rezultate vor fi anuntate abia peste trei saptamani.

Fondul va incepe marti o oferta prin care vrea sa rascumpere 4,35% din propriile actiuni, pachet pentru care este dispus sa plateasca 600 milioane lei (134,8 milioane euro), respectiv un pret de 1 leu/actiune. La aceasta oferta pot subscrie toti actionarii, iar la final administratorul FP va stabili cate actiuni vor fi cumparate de la fiecare investitor in functie de un indice care va rezulta din impartirea numarului de actiuni din oferta la numarul de titluri pentru care au fost plasate ordine de vanzare.

Astfel, daca oferta va fi suprasubscrisa investitorii ar putea sa vanda in aceasta operatiune doar o parte din actiunile pentru care au pus ordine.