Românii înregistraţi pe platformele de criptoactive sunt de două-trei ori mai mulţi decât cei 178.000 de investitori consemnaţi pe Bursa de Valori Bucureşti, a declarat preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul unui eveniment.

"Nu există date cu acurateţe maximă, dar există date estimative că românii înregistraţi pe platformele de criptoactive sunt de două-trei ori mai mulţi decât cei 178.000 de investitori consemnaţi pe Bursa de Valori Bucureşti. Acest fenomen este înregistrat şi în alte ţări. Aveam discuţii cu omologii mei din Franţa, din Marea Britanie şi numărul celor care sunt activi - şi prin 'activi' mă refer la cei care tranzacţionează o dată la 15 zile sau lunar, excede cu mult numărul celor care sunt activi şi tranzacţionează pe platformele tradiţionale bursiere", a menţionat Petrescu, potrivit Agerpres.

Potrivit directorului general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, Adrian Victor Vevera, din estimări, sunt câteva milioane de conturi pe platformele de criptoactive.

"Din estimările noastre, sunt câteva milioane de conturi. Multe sunt conturi ale celor care au tranzacţionat o dată sau de două ori şi s-au oprit. Sunt şi câteva milioane de conturi ale investitorilor care au din zona aceasta un business. Din 2014 până acum s-au tranzacţionat miliarde de dolari în zona asta", a precizat Vevera, care este de părere că pe această piaţă este mare nevoie de reglementări.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri