Plafonarea tarifelor poliţelor de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie contribuie la restrângerea concurenţei şi întârzie intrarea de noi jucători în această piaţă, susţin reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), conform Agerpres.

O astfel de iniţiativă, pe lângă faptul că va contribui şi mai mult la restrângerea concurenţei, nu este necesară, oportună şi nu se justifică pentru piaţa asigurărilor din România. Tarifele RCA sunt plafonate de peste 9 luni şi considerăm că piaţa de profil a reuşit să absoarbă şocul provocat de retragerea autorizaţiei de funcţionare a Euroins România.

"Problema fundamentală a pieţei locale de asigurări RCA este numărul redus de jucători de profil şi, implicit, concurenţa insuficientă pe acest segment de piaţă, situaţie evidenţiată şi de raportul anual ASF privind industria asigurărilor în anul 2022, în care se menţionează că primele trei societăţi pe piaţa RCA aveau o cotă cumulată de 72%", a declarat preşedintele UNSICAR, Dorel Duţă.

Conform sursei citate, efectele negative ale adoptării HG nr 298/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime au fost resimţite din plin de către întreaga piaţă de asigurări, în general, şi de către piaţa de distribuţie de asigurări, în special, aceştia din urmă suferind pierderi financiare importante.

Reprezentanţii UNSICAR consideră că viitoarea conducere ASF ar trebui să aibă în vedere şi să pună în aplicare măsuri care să urmărească şi să favorizeze intrarea de noi jucători serioşi pe segmentul asigurărilor RCA şi nu numai. Stabilitatea şi predictibilitatea acestei pieţe sunt cele mai importante elemente pe care un potenţial nou jucător le va avea în vedere atunci când va lua decizia de a intra într-o piaţă nouă.

"O posibilă măsură ar fi simplificarea procedurilor de autorizare şi reducerea la cel mult şase luni a duratei procesului de autorizare pentru companiile interesate să investească în piaţa de asigurări din România", a adăugat preşedintele UNSICAR.

De asemenea, ASF, alături de ceilalţi participanţi la această piaţă, ar putea să iniţieze misiuni de promovare a industriei asigurărilor din România în rândul mediului de afaceri naţional, cât şi în rândul companiilor internaţionale.

"Există potenţial şi argumente solide în direcţia atragerii de noi investiţii în piaţa de asigurări din România, şi anume existenţa unei resurse umane foarte bine calificate, nivelul de tehnologizare peste media europeană a industriei de profil şi costurile de operare mai mici, precum şi nivelul redus al viitoarelor investiţii în distribuţie, în condiţiile în care piaţa de brokeraj este matură şi foarte bine reprezentată în teritoriu. Societăţile de brokeraj au intermediat în anul 2022 aproape 76% din volumul primelor subscrise de asigurători", susţine preşedintele UNSICAR.

Potrivit acestuia, în urmă cu peste 15 ani, pe piaţa RCA din România erau prezente peste 15 companii de profil, în timp ce la finele anului 2022 erau activi doar 9 jucători, dintre care doi sunt din afara ţării.

Reducerea numărului de ofertanţi a diminuat dispersia riscurilor preluate în asigurare de către companiile de profil, cu impact asupra tarifelor RCA", a mai spus Dorel Duţă.

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), organizaţie înfiinţată în anul 2000, reprezintă 76 de companii din domeniile: brokeraj de asigurare, regularizare daune şi pregătire profesională. Cota membrilor UNSICAR totalizează peste 60% din piaţa de brokeraj de asigurare.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri