Bursa de Valori Bucuresti (BVB) nu are nevoie de planuri si strategii pentru dezvoltare atat timp cat piata inca are problemele majore care trebuie rezolvate si care ii fac pe investitori sa se gandeasca de doua ori inainte de a intra la tranzactionare sau chiar inainte de a veni in Romania, considera Ludwik Sobolewski.

"Avem o bursa precum o linie aeriana mica, cu un numar redus de avioane si care pe deasupra nici nu merg bine. Tehnic, lumea nu vrea sa le foloseasca. Trebuie sa reparam avioanele, nu sa facem strategii in care sa spunem ca vom fi cea mai tare linie aeriana. Nu aveam nevoie de strategie, aveam nevoie de un diagnostic care sa ne spuna de ce trebuie sa scapam si ce trebuie reparat", a declarat Ludwik Sobolewski.

Avem o bursa precum o linie aeriana mica, cu un numar redus de avioane si care pe deasupra nici nu merg bine. Tehnic, lumea nu vrea sa le foloseasca. Trebuie sa reparam avioanele, nu sa facem strategii in care sa spunem ca vom fi cea mai tare linie aeriana - Ludwik Sobolewski

BVB in colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiara si ASF au realizat recent o lista de opt "bariere" care impiedca dezvoltarea bursei locale. Sobolewski spune ca in prezent se lcureaza la solutii pentru eliminarea acestora insa, rezolvarea celor opt bariere depinde "in buna parte de autoritatile statului".

Am ras mereu cand s-a adus in discutie punerea la punct a unei strategii. Am respins ideea de strategie - Ludwik Sobolewski

"Strategia o vom face dupa ce scapam de problemele actuale. Am ras mereu cand s-a adus in discutie punerea la punct a unei strategii. Am respins ideea de strategie si pot spune ca una dintre cele mai mari realizari ale mele de cand am venit la Bursa de Valori Bucuresti este aceea ca nu am pierdut timpul sa fac nicio strategie", este de parere Sobolewski.

Polonezul Ludwik Sobolewski a fost numit in functia de director general al Bursei de Valori Bucuresti in iulie anul trecut, venind in spate cu o reputatie solida de manager dupa ce in precedentii sapte ani reusise sa faca din Bursa de la Varsovia cea mai mare piata de capital din Europa Centrala si de Est.

In ciuda lobby-ului facut pe plan local in favoarea listarilor si a modificarilor anumitor regulamente care sa elimine birocratia pe care investitorii o au de infruntat in Romania, Sobolewski nu se poate inca lauda cu realizari cu adevart palpabile in Romania. Valoarea tranzactiilor de pe bursa ramane in buna parte similara celei de anul trecut, in vreme ce la capitolul listari de companii private numarul este in continuare zero, acelasi inregistrat in ultimii cinci ani.

Declaratiile lui Sobolewski au fost facute in cadrul unei conferinte din programul educational “Academia Broker”, desfasurat de firma de intermediere Broker Cluj.

Evenimentul a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, Ludwik Sobolewski vorbindu-le potentialilor investitori despre importanta educatiei bursiere, despre piata financiara din Romania, in contextul reperelor internationale actuale, dar si despre reformele pe care si le-a asumat la Bursa de Valori Bucuresti.

Proiectul “Academia Broker” se desfasoara in parteneriat si cu sprijinul celor mai importante universitati din tara si facultati de profil, in vederea organizarii de conferinte si intalniri de networking cu studenti si potentiali investitori, evenimente ce vor contribui la aprofundarea cunostintelor in domeniul bursier si continuarea profesiei in domeniul financiar.

Ludwik Sobolewski: Din 2015, toate companiile din BET vor fi obligate sa faca raportari in engleza si la standarde internationale

Bursa de Valori Bucuresti a anuntat recent ca va lansa doi noi indici in acest an: BET Plus si BET Total Return.

BET Plus va fi introdus din iunie si va cuprinde 40-50 de companii, urmand sa inlocuiasca un indice existent, in vreme ce BET Total Return va fi lansat in septembrie si va urmari evolutia celor 10 actiuni din BET, la care se vor adauga insa si dividendele distribuite de respectivele companii.

Ludwik Sobolewski spune ca "reforma" indicilor nu se va opri aici si va continua, un exemplu urmand fiind criteriile mult mai stricte pe care companiile din BET vor trebui sa le indeplineasca.

"De cand sunt in Romania aud critici legate de transparenta companiilor listate si de felul in care unele dintre ele raporteaza informatii si date financiare. Din 2015 toate companiile din BET vor trebui sa faca raportari si in limba engleza, iar datele financiare vor fi prezentate la standarde international. Aceasta nu va fi o recomandare ci o obligatie", spune CEO-ul BVB.

BET urmareste evolutia celor mai tranzactionate 10 actiuni d epe Bursa de Valori Bucuresti, cu exceptia SIF-urilor. Companiile din componenta BET sunt in prezent Banca Transilvania (TLV), Fondul Proprietatea (FP), Romgaz (SNG), Petrom (SNP), BRD, Transgaz (TGN), Transelectrica (TEL), Nuclearelectrica (SNN), Bursa de Valori Bucuresti si Broker Cluj.

Administrat de americanii de la Franklin Templeton, Fondul Proprietatea este singura companie din BET care face raportari atat in limba romana cat si in engleza. Romgaz, Petrom si Nuclearelectrica sunt alte trei companii care uneori raporteaza si in engleza.

Sursa foto: Broker Cluj

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri