La cea de-a saptea aniversare (sau comemorare?) a prabusirii Lehman Brothers, merita sa vedem ce s-a schimbat si ce nu.

Momentul Lehman a fost cu siguranta o ocazie de a incerca sa administram excesul, lipsa de structura si a focusului pe productivitate; l-am transformat, in schimb, intr-un catalizator pentru politicienii care ”se fac ca fac”. Asta pentru ca ne cer tot mai mult timp, pe de o parte, si incredere in ceea ce reprezinta non-solutii, pe de alta parte.

Reactia la crestere economica si deficitul sentimentului a fost de a mari cheltuielile fiscale si, cand banii s-au terminat, am fortat bancile centrale sa imprime mai multi. Si au imprimat o groaza.

Raspunsul nu a fost de a schimba ordinea lumii economice actuale, ci de a o pastra – ignorand astfel nevoia crasa de reforma, responsabilitate si investitii in oameni si productivitate.

Consultantii de la McKinsey & Co au publicat un raport anul acesta privind datoria si nivelul de leverage intitulat... ”Datoria si nivelul (cam acelasi) de leverage”. Raportul ne demonstreaza cum, de la caderea Lehman, datoria globala a crescut la un socant 57 trilioane de dolari, adica 17% din PIB-ul global.

Nu ne-am ”revenit” – ce-am facut a fost sa lovim viitoarea crestere imprumutandu-ne din viitor – unul dintre rezultatele acestui imprumut fiind cresterea economica tot mai slaba, astfel incat pana si un laureat al Premiului Nobel pentru economie ar vedea ca suntem in ”permanenta stagnare”.

E important sa ne dam seama ca cei 7 ani de la Lehman incoace au fost anii ”grasi”, ani prielnici pentru investitori si non-solutii. Politicienii continua sa ne vanda iluzii ca lucrurile se vor imbunatati in urmatoarele 6 luni, dar in realitate nu avem reforme, responsabilitate sau crestere, ceea ce inseamna ca ne lipseste speranta, dar nutrim dorinta disperata de a o lua de la inceput.

Rezultatele se vad cu ochiul limpede: somaj crescut, crestere economica slaba, cea mai joasa productivitate din istorie si natiune dupa natiune care intra in modul ”criza” si incearca sa supravietuiasca, ceea ce face lucrurile sa se inrautateasca, pentru ca ne concentram pe planuri pe termen scurt.

Nu am invatat lectia istoriei. Datoria a inlocuit productivitatea, iar bancile au azi reguli mai stricte dar si bani ”la liber”, in cantitati mari fara precedent de la bancile centrale.

Bancile, politicienii si bancile centrale au creat aceasta ”pacatoasa treime” in care fiecare dintre institutii este co-dependenta de celelalte pentru a-si mentine puterea. Nimeni n-are curajul sa infrunte realitatea si sa opreasca acest carusel al investitiilor proaste si al concentrarii atentiei pe politici monetare, in pofida lipsei oricarei dovezi istorice ca acest triumvirat ar functiona si ar putea rezolva problemele cresterii, somajului sau productivitatii. Daca exista vreo dovada, ea arata exact contrarul.

Lehman ar fi trebuit sa fie o ”criza adevarata”, un punct de cotitura, o schimbare de paradigma. Ce-am facut noi? Am obtinut mai mult timp – singurul lucru pe care ar fi trebuit sa-l folosim eficient. Ultimii 7 ani pur si simplu au fost irositi, pentru ca economia si societatea au intrat in blocaj.

Citeste si:

Campaniile electorale din Europa ne arata cum notiunea sociala este sub asediu, iar lipsa locurilor de munca, a inovatiei si cresterii sunt rezultatul final al acestui experiment esuat.

Urmatorii ani vor fi mai elastici, dar in sens pozitiv. Costul capitalului va creste, inlocuind investitiile non-productive si probabil afectand pietele de actiuni care au devenit locuri sigure de investit in ultimii 7 ani de ”sa ne facem ca facem” – dar asta e o veste buna.

Componenta salariala a PIB-ului este la nivelul cel mai scazut din istorie. Productivitatea, la fel. Solutia?

Dati-mi voie sa revin, cu modestie, la teoria mea privind Triunghiul Economic al Bermudelor, unde am aratat limpede ca experimentul prin care daca ne oprim sa ajutam doar 20% din economie – banci si afaceri cvasi-detinute de guvern – celelalte 80% vor beneficia de credit mai mult si mai ieftin si vor crea mai multe slujbe prin cresterea investitiilor in oameni si tehnologie.

Da, vestea buna e ca e atat de usor. Vestea proasta e ca pacatoasa treime doreste sa se agate de putere pana cand va fi, probabil, prea tarziu.

Viitorul ne asteapta cu realitatea lui cruda. Realitatea presupune provocarea de a schimba, de a redeveni productivi, de a accepta ca esecul e parte din succes. Lehman si, prin extensie, ultimii 7 ani, vor ramane in istorie, sa speram, drept exemple cum sa nu faci lucrurile.
Vor ramane ca fiind cele mai putin productive vremuri, unele in care completarea profilului de Facebook era mai importanta decat familia, scoala sau o intalnire cu prietenii. Un univers paralel in care realitatea era de cealalta parte a vietii noastre online.

Realitatea strange latul, daca e sa ne luam dupa recenta crestere a volatilitatii. Aceasta e un semn ca sistemului ii cam expira timpul. Caruselul se invarte din nou, scaunele incep sa se ocupe: riscul este sa vedem, atunci cand muzica se opreste, nu unul ci vreo cinci scaune lipsa.

Cu toate acestea, mutarea asta spre realitate va aduce decenii de prosperitate pentru ca vom incepe din nou sa ne concentram pe ceea ce trebuie, incepand cu problema numarul 1: prea multa datorie si prea putine investitii in oameni – nu e cazul ca toti sa redevenim elastici?

Sigur ca este, asa ca nu va fie teama de sfarsitul ciclului de 7 ani – anii plini de dulciuri. A sosit vremea proteinelor.

Calatoriti cu bine.