Profitul operational (EBITDA) a crescut cu 9%, desi veniturile din exploatare au scazut usor, in conditiile in care cheltuielile au fost influentate de scaderea impozitului pe constructii speciale, de la 1,5% in 2014 la 1%. Compania a vandut pe piata reglementata cu 40% mai putina energie, crescand insa cu 21% cantitatea livrata pe piata libera, scrie Mediafax.

"Aceasta modificare a structurii vanzarilor nu a condus la o crestere, deoarece in timp ce pe piata reglementata pretul energiei a inregistrat o crestere (7% fata de ianuarie - septembrie 2014), pe piata concurentiala a contractelor bilaterale preturile au scazut cu 3% fata de aceeasi perioada a anului 2014", noteaza compania, in raportul pe primele noua luni.

Compania de stat opereaza centrala nucleara de la Cernavoda, care acopera cu cele doua reactoare in functiune 18-20% din necesarul anual de energie electrica la nivel national.