Grupul OMV Petrom a înregistrat în 2023 un profit net de 4,03 miliarde lei, în scădere cu 61% faţă de anul anterior, când a raportat 10,3 miliarde de lei, conform rezultatelor financiare neauditate transmise Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat al companiei, profitul a fost afectat de contribuţia de solidaritate pentru 2022 şi 2023 în valoare totală de 2,7 miliarde lei şi de impozitul pe profit.

Veniturile din vânzări au scăzut cu 37%, până la 38,8 miliarde de lei, de la 61,344 miliarde de lei în 2022 ianuarie - decembrie 2023 (2023) comparativ cu ianuarie - decembrie 2022 (2022).

„În contextul unor condiţii de piaţă mai puţin favorabile în 2023, care au urmat preţurilor fără precedent ale mărfurilor din 2022, şi în contextul reviziilor planificate, am obţinut un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 8,5 miliarde lei, prin valorificarea modelului nostru operaţional. În aceeaşi perioadă, contribuţia noastră la bugetul de stat s-a menţinut ridicată, la 16 miliarde de lei, incluzând distribuţia de dividende record. În 2023 am intensificat investiţiile, la aproape 5 miliarde de lei, cu 30% mai mult decât în 2022. Planificăm să continuăm în această direcţie, intrând în perioada cu cele mai mari investiţii din istoria companiei, cu o medie anuală de 8 miliarde de lei pentru următorii ani, plătind dividend progresiv în acelaşi timp", a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom.

Potrivit ei, în 2024, compania vrea să continue pregătirile pentru primul foraj în cadrul proiectului Neptun Deep, care ar putea avea loc în 2025.

„De asemenea, continuăm să ne concentrăm pe creşterea treptată a producţiei de electricitate din surse regenerabile şi pe extinderea reţelei noastre regionale de staţii de încărcare pentru autovehicule electrice la 1.000 de puncte de încărcare, devenind astfel cel mai mare jucător din domeniul electromobilităţii din România”, a mai spus Verchere.

Veni

Potrivit raportului, valoarea veniturilor din vânzări consolidate, de 38,808 miliarde de lei în 2023, a scăzut cu 37% comparativ cu 2022, fiind influenţată negativ de preţuri mai mici ale mărfurilor şi de volume mai mici aferente vânzărilor de energie electrică, compensate doar parţial de volumele mai mari aferente vânzărilor de gaze naturale.

În 2023, vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 69% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările din segmentul Gaze şi Energie au reprezentat 30%, în timp ce vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au reprezentat numai 0,1% (vânzările din Explorare şi Producţie fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi).

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale în suma de 8,482 miliarde de lei în 2023 a scăzut comparativ cu valoarea de 12,198 miliarde de lei din 2022, din cauza contribuţiei mai mici a tuturor segmentelor de business, în principal că urmare a marjelor de rafinare mai slabe şi a ratei de utilizare mai scăzute din cauza reviziei generale a rafinăriei în segmentul Rafinare şi Marketing, a scăderii preţurilor în segmentul Explorare şi Producţie, precum şi a marjelor mai mici la gaze naturale atât din tranzacţiile cu terţii cât şi din tranzacţiile cu gaze naturale din producţia proprie în segmentul Gaze şi Energie.

Rezultatul reflectă, de asemenea, impozite specifice segmentului Explorare şi Producţie mai mici, în principal că urmare a preţurilor mai mici, precum şi scăderea achiziţiilor, în principal datorită volumelor şi preţurilor mai mici la gaze naturale, energie electrică şi ţiţei importat, parţial contrabalansate de volume mai mari de produse petroliere achiziţionate de la terţi.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 39 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2022. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 17 miliarde de euro. În anul 2022, impozitele plătite de OMV Petrom au asigurat 7% din veniturile fiscale ale României.

Sursa foto: OMV Petrom

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri