Titlurile SIF au pierdut in medie 3,31% si au dat doua treimi din lichiditatea de miercuri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB), de 71,48 milioane lei (20,2 milioane euro), iar piata s-a depreciat pe ansamblu 2%, pe fondul turbulentelor din pietele externe, spun brokerii.
Lichiditate de miercuri a BVB este in scadere cu 18,45% fata de sedinta anterioara, cand a fost de 87,65 milioane lei (24,77 milioane euro). Valoarea tranzactiilor de miercuri este insa cu 32,3% mai mare decat media inregistrata de la inceputul anului, de 53,01 milioane lei.

"Sedinta de miercuri s-a caracterizat printr-o volatilitate ridicata, pe volume relativ mari de tranzactionare. Nervozitatile din pietele externe se resimt in continuare pe Bursa de Valori. SIF-urile s-au depreciat consistent astazi si abia in jurul nivelurilor ce consemnau o scadere cu 3-4% au aparut si cumparatori mai puternici, ceea ce a mai temperat pana la final deprecierile. In continuare sunt vanzatori mari in piata, ceea ce face ca indici sa doboare suport dupa suport. Daca pietele externe se vor mai calma am putea asita la recuperarea a aproximativ jumatate din pierderile inregistrate in ultima perioada", a declarat pentru NewsIn Adi Lupsan, broker la Intercapital Invest.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a inchis in scadere cu 2%, la 5.994,75 puncte, iar pentru anul in curs are cel mai ridicat randament dintre indici, de 19,30%. Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a coborat cu 2,09%, la 8.662,19 puncte, si fata de inceputul anului are o performanta de 7,60%. Indicii BET si BET-C au coborat miercuri pana la nivelurile de la jumatatea lunii iunie. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a intors cel mai mult in timp dintre indici, pana in apropierea nivelului inregistrat in data de 13 aprilie, dupa o depreciere cu 1,68%, pana la 19.340,29 puncte. Performanta indicelui ROTX in 2007 este de 9,62% .

Indicele celor cinci societati financiare, BET-FI, a inchis in scadere cu 3,31% (pierzand circa 2.300 de puncte), la nivelul de 66.739,76 puncte, pe parcursul sedintei atingand un minim de 66.121 puncte. Indicele BET-FI a coborat azi pana in apropierea nivelului pe care il avea la inceputul lunii mai, iar pentru acest an mai pastreaza un randament de 5,92%, cel mai mic dintre indici. Valoarea tranzactiilor cu actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF) s-a ridicat la 47,18 milioane lei si a reprezentat 66% din rulajul total al pietei.

Titlurile SIF Moldova (SIF2) au avut primul rulaj din piata, de 15,12 milioane lei, si au inchis la 2,92 lei, in scadere cu 4,58%, iar minimul zilei a fost de 2,88 lei. Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au avut a doua lichiditate de la BVB, de circa 14,96 milioane lei, si s-au depreciat cu 3,39%, la 3,71 lei, iar cea mai scazuta cotatie a fost de 3,67 lei. Titlurile SIF Muntenia (SIF4) au scazut cel mai putin dintre SIF-uri, cu 1,95%, la 2,01 lei, completand podiumul lichiditatii, cu 7,33 milioane lei.

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au pierdut 3,87%, la 2,98 lei, avand a cincea lichiditate, de 5,96 milioane lei. Actiunile SIF Transilvania (SIF3) s-au ieftinit cu 2,90%, la 2,01 lei, pe fondul unor schimburi de 3,81 milioane lei.

Performantele SIF-urilor pe anul 2007 sunt destul de diferite. SIF Moldova si SIF Banat-Crisana sunt sub nivelurile de la inceputul anului, cu 10,7%, respectiv cu 8,59%. Cea mai ridicata performanta o pastreaza inca SIF Transilvania, de 34,9%, sustinuta de acordarea actiunilor gratuite. De la inceputul anului, SIF Muntenia are un randament de 9,24%, iar SIF Oltenia de 5,10%.

Actiunile Broker Cluj (BRK) au coborat cu 4,60%, la 2,28 lei, pe o lichiditate de 1,8 milioane lei.

Titlurile Petrom Bucuresti (SNP) au fost singurele dintre actiunile lichide (blue chips) care au crescut, cu 0,62%, pana la 0,488 lei, avand a patra lichiditate de la BVB, de 6,53 milioane lei. Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au coborat cu 1,53%, la 0,0965 lei, pe un rulaj de 2,39 milioane lei. In urma sedintei de miercuri, actiunile Rompetrol Rafinare au anulat tot avansul castigat pe fondul deal-ului prin care KazMunayGas (KMG) a preluat 75% din The Rompetrol Group (TRG). Dupa anuntul din 27 august privind preluarea TRG, actiunile RRC au urcat puternic trei zile pana la 0,1470 lei. Fata de acel varf titlurile RRC au scazut cu 34,35%.

Actiunile Banca Transilvania (TLV) au atras a saptea lichiditate din piata, de 3,61 milioane lei, si au scazut cu 1,80%, la 0,820 lei, minimul ultimelor cinci luni. Titlurile BRD SocGen (BRD) s-au depreciat cu 2,55%, la nivelul de 22,90 lei, apropiat de cel atins la inceputul lunii mai. Valoarea tranzactiilor cu titluri BRD a fost de 2,06 milioane lei.

Titlurile Transelectrica Bucuresti (TEL) s-au ieftinit cu 6,10%, la 30,80 lei, pe fondul unor schimburi de 1,82 milioane lei, dupa ce au trecut printr-un minim de 30,00 lei. Fata de nivelul de la inceputul anului, actiunile Transelectrica au o pierdere de 8,86%.

Scaderi importante au suferit actiunile Altur slatina (ALT) care au coborat sub valoarea nominala de 0,10 lei. Actiunile Altur au pierdut 12,04%, pana la 0,095 lei.

Pe piata instrumentelor derivate a BVB, nu s-au incheiat contracte la termen (futures).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri