Astfel, indicele FTSE-100, al bursei din Londra, a inchis in scadere cu 0,27%, pana la 5.313 puncte, indicele DAX, al pietei din Frankfurt, a scazut cu 0,2%, la 5.770,35 puncte, in vreme ce indicele CAC 40, al bursei pariziene, a castigat 0,08%, la 3.799,11 puncte, potrivit NewsIn.

Banca Centrala Europeana (BCE) a revizuit usor estimarea de recesiune a zonei euro in acest an, la o scadere a produsului intern brut (PIB) de 4% fata de declinul anticipat anterior, de 4,1%, si a modificat, totodata, asteptarile de crestere economica pentru 2010 la 0,8% fata de 0,2% in estimarea initiala.

In ce priveste inflatia, BCE se asteapta la o crestere a preturilor de 0,3% in 2009, usor mai mica fata de estimarea anterioara, de 0,4%, urmata de o inflatie de 1,3% in 2010 fata de 1,2% in prognoza precedenta.

Totodata, BCE a anuntat o prima estimare pentru 2011, cand se asteapta ca inflatia sa fie de 1,4%. Astfel, preturile ar urma sa ramana in limita tolerata de BCE, respectiv o inflatie sub 2% pe termen mediu.

Tot ieri, BCE a mentinut dobanda cheie la 1%, nivel minim istoric in vigoare incepand din luna mai, si pe care presedintele BCE il considera "potrivit".

Numarul americanilor care au semnat cereri initiale de ajutor de somaj in saptamana ce s-a incheiat la 28 noiembrie a scazut cu 5.000 la cel mai mic nivel din ultimul an, de 457.000, semn ca revenirea economiei incurajeaza companiile sa isi pastreze efectivele.

De asemenea, secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Timothy Geithner, s-a angajat ieri sa reduca, pe termen mediu, deficitul bugetar al Statelor Unite la 3% din produsul intern brut (PIB), de la nivelul actual, de aproape 10% din PIB.

Bursele americane evoluau fara o directie clara ieri, in jurul orei 19:20, ora Romaniei: Dow Jones scadea cu 0,02%, indicele compozit Nasdaq crestea cu 0,35%, iar indicele mai extins Standard & Poor's 500 castiga 0,10%.

BCE mentine dobanda cheie la nivelul minim istoric de 1%

BCE mentine dobanda cheie la nivelul minim istoric de 1%