In saptamana 11-15 octombrie, lichiditatea tranzactionata pe piata de actiuni a crescut cu 82%, pana la 70,92 milioane lei (16,6 mil. euro), fiind inregistrate si schimburi cu obligatiuni in valoare de 37,52 milioane lei.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 1,32% in ultima saptamana, la 5.293,16 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, a crescut cu 1%, pana la 3.113,31 puncte.

Indicele BET-FI
, al celor cinci societati de investitii financiare, a inregistrat o apreciere de 3,23%, la nivelul de 24.793,24 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a castigat 1,86%, pana la 10.740,58 puncte.

“Saptamana aceasta ar putea fi una decisiva pentru SIF-uri. Din punct de vedere tehnic, SIF-urile au trecut un prag important si a fost un nivel peste care nu au reusit sa treaca pana acum”, a declarat Mihai Chisu, broker la IFB Finwest, pentru wall-street.ro.

Indicele BET-XT
, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a incheiat saptamana in crestere cu 1,98%, pana la 492,48 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a urcat cu 0,6%, pana la nivelul de 766,45 puncte.

Indicele SIF-urilor poate urca pana la 28.000 puncte

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din sector, cu un rulaj de 19,56 milioane lei, si s-au apreciat cu 0,67%, la pretul de 1,51 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au inchis saptamana cu o urcare de 5%, pana la 1,26 lei, in urma unor tranzactii de 7,11 milioane lei.

“Daca SIF5 ar reusi sa atraga un volum de cateva milioane de actiuni s-ar da crezare teoriei conform careia BET-FI ar putea sa capete o ascendenta pana la 26.000 puncte. Daca si pe pietele externe vor exista evolutii pozitive, aprecierea poate fi de pana la 28.000 puncte”, mai considera Chisu.

Totusi, el afirma ca daca piata romaneasca va continua sa fie afectata de dezintere din partea mediului politic aceste schimbari se vor realiza cu o anumita intarziere.

Citeste si:

Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au crescut cu 2,63%, la pretul de 1,17 lei, in urma unor schimburi de 2,9 milioane lei, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au urcat cu 6,92%, la 0,695 lei, pe un rulaj de 5,63 milioane lei.

SIF Transilvania (SIF3) a facut obiectul a unor tranzactii in valoare de 8,4 milioane lei, in timp ce actiunile au castigat 2,56%, la 0,6 lei.

Banca Transilvania – lichiditate totala de 11 mil. lei

Titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) au stagnat la 12,3 lei/actiune, pe o lichiditate de 9,14 milioane lei, in timp ce actiunile Erste Bank (EBS) au castigat 4%, pana la 135,5 lei, pe fondul unui rulaj de 2,9 milioane lei.

Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au inchis saptamana cu o apreciere de 4,62%, la pretul de 1,36 lei, in urma unor schimburi de 11,38 milioane lei.

De pe alta parte, din sectorul energetic, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au mentintu la pretul de 0,339 lei, pe rulaje de 1,21 milioane lei.

Actiunile Transelectrica (TEL) au scazut cu 1,65% la cotatia 17,9 lei, pe o lichiditate de 780.700 lei, in timp ce titlurile Transgaz (TGN) au castigat 2,92%, pana la cotatia de 264 lei, in urma unor schimburi de 2,51milioane lei.