Perchezitiile sunt facute intr-un dosar de coruptie ce l-ar viza pe presedintele Consiliului Judetean (CJ) Braila, Gheorghe Bunea Stancu, care este si presedintele PSD Braila. Dosarul vizeaza incheierea, derularea, executarea si finalizarea unor proceduri de achizitie publica derulate in perioada 2009 - 2011 de catre CJ Braila, in calitate de autoritate contractanta.

Intr-un alt dosar, cunoscut ca dosarul "mita la PSD", Gheorghe Bunea Stancu, a fost trimis in judecata de DNA, in 2012, alaturi de omul de afaceri Ioan Niculae, directorul Viorel Barac de la InterAgro si Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toti fiind acuzati in legatura cu finantarea partidelor politice. In noiembrie 2013, Judecatoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, decizia nefiind insa definitiva.

In 2012, Agentia Nationala de Integritate (ANI) anunta ca presedintele Consiliului Judetean Braila a incalcat regimul juridic privind conflictul de interese in materie administrativa, dupa ce a semnat contracte de asociere cu doua cluburi sportive controlate de firme unde el este actionar majoritar. Bunea Stancu conduce CJ Braila din 2004.