Liviu Dragnea a afirmat sambata, intr-o conferinta de presa, in localitatea suceveana Poiana Stampei, ca toti candidatii PSD la alegerile locale vor fi validati dupa "consultarea oamenilor", fara sa dea insa detalii cu privire la modul in care se va intampla acest lucru, scrie Mediafax.

Dragnea a precizat ca daca un candidat nu intruneste sustinerea necesara va fi "scos" de pe liste. Pe de alta parte, el a spus ca alegerea presedintelui PSD prin votul tuturor membrilor va include si o consultare privind obiectivele politice ale partidului.

”Este pentru prima data cand un partid din Romania da tuturor membrilor posibilitatea sa-si aleaga presedintele”, a precizat Dragnea, adaugand ca, saptamana viitoare, vor fi transmise in toate organizatiile judetene chestionare prin care se doreste sa fie validate obiectivele politice ale PSD.

Citeste si:

”Vor fi milioane de chestionare care vor fi distribuite de militantii nostri, astfel incat oferta noastra politica sa fim siguri ca are sustinere foarte mare. Ne intereseaza ca noi sa avem o legatura foarte stransa cu cetatenii”, a mai spus Dragnea. El a mai declarat ca din discutiile cu membrii de partid a constatat ca toti sunt multumiti ca participa la vot si ca vor fi consultati si cetatenii.

”Va recupla partidul in relatia cu oamenii”, a spus Dragnea. El a mai declarat ca intentia sa a fost ca la votul presedintelui PSD sa poata participa orice cetatean, "la fel ca in Marea Britanie", dar ca statul partidului nu a permis o asemenea abordare, doar membrii PSD putand vota. Alegerea presedintelui PSD, functie pentru care unicul candidat este seful interimar al partidului, Liviu Dragnea, va avea loc pe 11 octombrie, iar vicepresedintii si ceilalti membri ai conducerii vor fi alesi pe 18 octombrie.

Sursa foto: Votare/ Shutterstock.