Grupul Iulius, unul dintre cei mai mari dezvoltatori si investitori imobiliari la nivel local, a anuntat semnarea unui parteneriat cu Autoliv Romania, subsidiara a Autoliv, producator suedez de elemente de siguranta auto, pentru inchirierea a aproximativ 5.100 mp in cladirea de birouri clasa A United Business Center 2 (UBC 2) din ansamblul multifunctional Openville Timisoara.

„Prin acest parteneriat, centrul de inginerie din Timisoara al Autoliv Romania isi va consolida operatiunile de engineering. Spatiul generos inchiriat ne va permite sa sustinem cresterea in domeniul IT (automotive) proiectata pe termen lung si, totodata, sa le oferim angajatilor nostri un mediu de lucru deosebit”, a declarat Ionel Fierbinteanu, country manager Autoliv Romania.

Noua locatie a centrului de inginerie Autoliv din Timisoara va fi inaugurata in toamna acestui an, atunci cand se vor incheia lucrarile de amenajare a cladirii UBC 2, care are 11 etaje si o suprafata total inchiriabila de 18.000 mp. Aceasta este prima din cele sapte imobile office pe care grupul Iulius le dezvolta, in prezent, in cadrul proiectului urbanistic din proximitatea Iulius Mall Timisoara.

Impreuna cu partenerii si asociatii sai, Autoliv Inc. are in jur de 64.000 de angajati in intreaga lume si 80 de puncte de lucru, situate in 27 de tari. In plus, compania are mai multe centre tehnice si 20 de locatii pentru efectuarea testelor de impact, mai multe decat oricare alt furnizor din domeniul sistemelor de securitate pentru automotive.

Compania este prezenta in Romania din anul 1997, iar din 2006 la Timisoara. In centrul de inginerie din orasul de pe Bega se dezvolta si testeaza software pentru sisteme de siguranta auto, precum Radar, Vision si Night Vision, airbag-uri si centuri de siguranta.

Grupul Iulius va investi peste 220 milioane de euro in proiectul multifunctional Openville, din proximitatea Iulius Mall, al doilea ansamblu de tip mixed-use din portofoliul companiei, dupa Palas Iasi. Constructia a inceput in septembrie 2015, cu lucrarile la cladirea office UBC 2.

Printre chiriasii imobilului se mai numara Ness Software Engineering Services si policlinica Regina Maria.

Openville va avea o suprafata total construita de 594.000 mp, iar Iulius Mall Timisoara va fi parte integrata. Cea mai mare pondere o va avea componenta office, cu o suprafata totala de peste 131.000 mp inchiriabili. Pe segmentul de retail, Openville va aduce peste 100 de noi magazine, restaurante si cafenele tematice, cinema multiplex cu 15 sali, fresh market, patru sali pentru evenimente, cel mai mare loc de joaca si alte optiuni pentru petrecerea timpului liber. In plus, timisorenii vor avea la dispozitie si cel mai mare parc suspendat din Romania, spatiu verde de peste 55.000 mp.

Prima faza de dezvoltare va fi finalizata in ultimul trimestru din 2017 si va cuprinde 80.000 mp de birouri clasa A, zona de retail si parcul. A doua etapa va presupune dezvoltarea de spatii office pana la suprafata de 131.000 mp, in functie de cerintele pietei.

Iulius Group, companie detinuta de catre omul de afaceri Iulian Dascalu, este unul dintre cei mai mari dezvoltatori si investitori la nivel local, o piata pe care mai activeaza nume precum Immofinanz, NEPI, Globalworth sau Genesis Development, companie detinuta de antreprenorul roman Liviu Tudor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri