Optim Project Management, una dintre cele mai mari companii specializate in domeniul constructiilor, companie care a gestionat si coordoneaza unele dintre cele mai mari santiere de retail din Romania, mizeaza pe o consolidare a pozitiei pe piata, afacerile urmand sa creasca cu pana la 20% in acest an.

“Anul 2016 a fost unul foarte bun, avand proiecte in aproape toate sectoarele industriei. Tot anul trecut am inceput activitatea pe pietele invecinate, cum este cazul Serbiei, Bulgariei sau Croatiei. Business-ul s-a ridicat anul trecut la circa 5,8 milioane de euro, iar pentru anul acesta mizam pe un plus de 20% in afaceri, rulajul urmand sa urce pana la 7 milioane de euro”, a declarat David Evans, directorul general Optim Project Management, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

Afacerile companiei specializate in domeniul constructiilor au crescut in ultimii ani, de la 2 milioane de euro in anul 2014, la 4 milioane de euro in 2015 si afaceri de 5,8 la finalul anului trecut.

“Cresterea activitatii la nivel local ne-a facut sa incercam si noi piete, iar anul acesta ne-am propus sa dezvoltam birouri in Sofia, capitala Bulgariei si sa incheiem un contract in Croatia cu o alta companie pentru a presta servicii si pe piata din regiune”, a mai adaugat David Evans.

Loc pentru noi mall-uri in Bucuresti: In Nord-Vest si Centru-Vest, spatiu pentru cate un centru comercial de mari dimensiuni

Dupa coordonarea cu succes a celor mai importante proiecte la nivel local, inclusiv cele trei mari livrari de anul trecut – ParkLake Shopping Center, Veranda Mall Obor si Shopping City Piatra Neamt, reprezentantii companiei sustin ca este loc pentru inca doua centre comerciale de mari dimensiuni in Capitala, unul in zona de Nord-Vest, altul in Centru-Vest.

“Mai este loc de noi mall-uri in Bucuresti. In zonele de nord-vest si in centru – vest se mai pot construi proiecte, insa acestea vor fi de tipul dezvoltarilor mixte. Exista spatiu pentru doua daca nu chiar trei proiecte. In Bucurestii Noi va fi un proiect, s-ar preta unul chiar si la Gara de Nord sau Casa Radio, un alt spatiu care ar putea suporta o dezvoltare”, a adaugat seful Optim Project Management.

Pana in prezent, Optim Project Management a coordonat peste 30 de santiere de centre comerciale dezvoltate in Romania, atat mall-uri cat si retail park-uri, iar anul acesta isi va concentra atentia spre dezvoltarea unei noi fabrici Arctic in Romania, precum si in extinderea Sun Plaza si a altor proiecte imobiliare importante.

“Anul acesta suntem implicati intr-o serie de proiecte importante, asa cum este cazul noii fabrici in care Arctic va investi peste 300 milioane de euro, preum si in dezvoltarea si extinderea centrului comercial Sun Plaza, precum si dezvoltarea unui proiect de birouri, in Timisoara. (…) Orasul din vestul tarii devine foarte activ in constructii de proiecte imobiliare, la fel si Clujul, Iasi sau Brasov. Aici ma astept sa vad tot mai multe investitii importante in anii urmatori”, a adaugat David Evans.

Seful Optim Project Management a mai precizat faptul ca a observat o crestere a numarului de proiecte de tip “strip mall”.

O statistica arata ca piata spatiilor comerciale va continua sa creasca in acest an, circa 180.000 mp de spatii de retail urmand sa fie livrati in Romania, potrivit datelor companiei de consultanta imobiliara Colliers International.

Cea mai mare parte a acestui stoc o reprezinta proiectele de tip strip mall, care vor fi livrate in orasele secundare si tertiare, un astfel de exemplu fiind Prima Shops Oradea, care va fi inaugurat pe 6 aprilie.

„In urmatorii cinci ani, ne asteptam ca numarul strip mall-urilor livrate anual sa depaseasca numarul centrelor comerciale de tip mall. Spre exemplu, anul acesta vor fi livrate cel putin sase strip malluri in orase precum Bistrita Nasaud, Dorohoi, Mioveni, Oradea, Pascani si Targoviste. Primul proiect de acest fel care isi va deschide portile, pe 6 aprilie, este Prima Shops Oradea, dezvoltat de Oasis Retail & Development Consulting”, a declarat Daniela Popescu, associate director in cadrul departamentului de retail al Colliers International.

Optim Project Management este una dintre cele mai mari companii specializata in gestiunea si coordonarea santierelor de constructii din Romania, o piata pe are mai exista nume importante precum Vitalis Consulting sau Hertz Construction & Project Management.

Sursa foto: Mircea Dragos Photography

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri