Silvio Berlusconi, 76 de ani, fusese condamnat in prima instanta si in apel la patru ani de inchisoare pentru frauda fiscala, cu o interdictie de cinci ani privind detinerea de functii publice. Pedeapsa de condamnare la inchisoare a fost confirmata de instanta suprema, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sanctiunii suplimentare, cea de interzicere a functiilor publice, relateaza Mediafax.

In privinta condamnarii la inchisoare, trei din cei patru ani beneficiaza de o amnistie, astfel ca Berlusconi ar avea de executat doar un an de inchisoare, pe care aproape sigur nu il va ispasi, data fiind varsta inaintata. Insa fostul premier italian ar putea fi plasat in arest la domiciliu sau ar putea efectua munca in folosul comunitatii. Aceasta este insa prima condamnare definitiva pentru Silvio Berlusconi de la intrarea in politica in 1994.

Impreuna cu Berlusconi au fost condamnati fosti directorii executivi ai trustului Mediaset Daniele Lorenzano si Gabriella Galetto, precum si producatorul cinematografic Frank Agrama.

Cazul se refera la achizitionarea de catre trustul Mediaset a drepturilor de difuzare a aproximativ 3.000 de filme produse de companii precum Paramount si Fox.

Trustul Mediaset, apartinand familiei lui Silvio Berlusconi, a fost gasit vinovat ca a cumparat drepturi de difuzare, in intervalul 1995 - 1998, la preturi majorate intentionat, prin intermediul unor companii offshore, in scopul comiterii unor fraude fiscale.

Citeste si:

Silvio Berlusconi a calificat joi drept o "condamnare lipsita de orice fundament" sentinta definitiva a Curtii de Casatie la o pedeapsa cu inchisoare pentru frauda fiscala, subliniind ca vrea sa continue sa faca politica, relateaza AFP.

"Aceasta condamnare este lipsita de orice fundament si ma va priva de libertatea si drepturile mele politice", a declarat fostul sef de Guvern intr-un mesaj video, denuntand "o adevarata animozitate judiciara fara egal".

"Trebuie sa continuam sa luptam, sa facem politica, pentru a realiza toate reformele necesare, in primul rand in justitie", a adaugat el, asezat la un birou si avand in fundal steagurile italian si european.

"Vom relansa Forza Italia", a spus el, referindu-se la partidul politic pe care l-a fondat la intrarea sa in politica, in 1994.