"In prima sedinta de Consiliu Local o facem cetatean de onoare pentru ca merita. Nu stiu cam cand e data, probabil saptamana viitoare", a declarat Radu Mazare jurnalistilor, inainte de a intra in sediul Politiei Judetene Constanta, unde merge saptamanal, in conditiile in care se afla sub control judiciar, potrivit Mediafax.

In luna martie, Radu Mazare ezita sa-i acorde acest titlu Simonei Halep, spunand ca sportiva mai are lucruri de demonstrat. "Nu stiu, o sa ne gandim, dar eu va spun ce a spus cel mai mare tenismen «sigur e foarte buna, e viitorul Romaniei, dar mai are, mai are mult ». Sa vedem. O s-o omagiem, cine stie, putem sa-i dam numele unei strazi, titlul de cetatean de onoare. Eu va spun si am constatat gandirea mea regasita in spusele lui Ion Tiriac si nu cred ca suntem vreunul dintre noi in masura sa comentam activitatea lui in tenisul mondial", spunea Mazare, raspunzand unei intrebari.

Tot in luna martie, Simona Halep a primit titlul de cetatean de onoare al judetului Constanta, distinctia fiind ridicata de catre tatal acesteia, intrucat sportiva se afla in SUA unde participa la un turneu. Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, declara atunci ca distinctia respectiva nu ofera avantaje materiale, ci este doar o recunoastere publica.

Simona Halep, numita cetatean de onoare al judetului Constanta

Simona Halep, numita cetatean de onoare al judetului Constanta

Un titlu simbolic

"La Consiliul Judetean Constanta titlul de cetatean de onoare nu reprezinta niciun fel de avantaj, nici material, nici pecuniar, nici financiar, ci pur si simplu este o recunoastere publica a reprezentantilor judetului Constanta, a meritelor marii sportive Simona Halep care este constanteanca si dobrogeanca, asta reprezinta", afirma Constantinescu.

Citeste si:

Titlul de cetatean de onoare al judetului Constanta a fost acordat Simonei Halep chiar in ziua in care jucatoarea de tenis ajunsese pe locul 5 in clasamentul WTA. In decembrie 2013, Simonei Halep i-a fost conferit cu titlul de cetatean de onoare al orasului Busteni, ea primind ulterior de la autoritatile locale un teren de 500 de metri patrati in baza "Regulamentului privind procedura de acordare a titlului de cetatean de onoare al orasului Busteni".

Simona Halep, finalista la Roland Garros, ocupa locul 3 in ierahia jucatoarelor profesioniste de tenis, data publicitatii luni, doar americanca Serena Williams si chinezoaica Na Li fiind mai bine clasate ca sportiva romana.
Locul 3 pe care il ocupa Halep de luni reprezinta cea mai buna pozitie pentru o jucatoare din Romania.