Intr-o conferinta dedicata combaterii saraciei, seful Guvernului s-a referit la situatia salariala a angajatilor din sistemul public, sustinand ca aproximativ 1 milion din totalul celor 1,2 milioane persoane au salarii lunare sub 1.200 lei. El a apreciat ca un sistem public foarte prost platit conduce la coruptie si la "rezistenta pasiva", pe principiul ca nu se greseste daca nu se munceste, informeaza Mediafax.

Premierul si-a argumentat afirmatia prezentand si o serie de cifre din care rezulta ca functionarii din ministere, pe care i-a denumit plastic "oi", sunt remunerati sub media din sistem, in timp ce angajatii din institutiile de control, denumiti de premier tot metaforic "caini de paza", au salarii care depasesc cu mult media salariala, din aceasta categorie facand parte inclusiv soferii, secretarele si dactilografele.

"Am vazut noul film care e acum la moda, American Sniper, si era acolo, la un moment dat, o chestie despre societatea care are oi, caini de paza si lupi. Noi avem caini de paza foarte buni, i-au cam omorat pe lupi, acum probabil ca mor oile de foame si ramanem doar cu cainii de paza", a spus Ponta. Datele prezentate de premier arata ca angajati bine platiti au doar Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie (300% peste media salariala din sistemul public), Autoritatea de Supraveghere Financiara (200%), Inspectia Judiciara, DIICOT, Directia Nationala Anticoruptie, Inalta Curte, Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala, Departamentul Antifrauda, Ministerul Public si Ministerul Justitiei, toate celelalte institutii publice fiind sub 100% din medie.

Astfel, Ministerul Culturii si Garda de Mediu au angajati platiti cu 44% din media salariala din serviciul public, Ministerul Economiei are un personal remunerat cu 49% din medie, iar Ministerul Muncii are functionari salarizati cu 69% din medie. Ponta a aratat astfel ca principala provocare din acest an este de a asigura stimulente pentru serviciul public, astfel incat angajatii sa se ocupe de marile problemele ale tarii.