Manifestarile au inceput la ora 10.00, cu un concert de muzica populara sustinut de Grigore Lese, Veta Biris si Matilda Pascal Cojocarita, transmite corespondentul Mediafax.

Presedintele Klaus Iohannis si premierul Dacian Ciolos au ajuns in Piata Unirii din Iasi in jurul orei 11.30. Seful statului a trecut in revista garda de onoare, iar apoi a fost intonat Imnul national, aceste momente desfasurandu-se fara incidente si fara huiduieli.

La manifestarile prilejuite de Unirea Principatelor Romane mai participa primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, precum si ministtri ai Cabinetului Ciolos. Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu se afla la manifestarile de la Iasi.

Participantii la manifestari au pancarte pe care se poate citi: " Moldova are nevoie de autostrada", "Unirea, obiectiv national", "Vrem Unirea".

In Piata Unirii, din Iasi, se afla si sindicalistii de la Frotus, nemultumiti ca nu si-au primit salariile restnte de cateva luni.
Circulatia rutiera in centrul orasului este oprita, iar in piata a fost montate garduri metalice pentru delimitarea zonei unde au loc manifestarile.

La Iasi, este foarte frig, inregistrandu-se minus opt grade Celsius. Peste 200 de jandarmi si politisti au fost mobilizati duminica in centrul Iasiului, pentru a asigura ordinea publica in timpul desfasurarii manifestarilor, in conditiile in care autoritatile se asteapta ca la eveniment sa participe cateva mii de ieseni.

Citeste si:

Programul mai include discursurile oficiale, depunerile de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o slujba religioasa, parada militara, precum si Hora Unirii.

Dupa terminarea manifestarilor din Piata Unirii, oficialitatile se vor deplasa catre biserica Trei Ierarhi, din Iasi, pentru a depune coroane de flori la mormantul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. In cursul serii, pe pietonalul Stefan cel Mare din municipiu va avea loc retragerea cu torte a militarilor ieseni.

Viceprimarul cu atributii de primar Mihai Chirica a precizat ca municipalitatea renunta sa mai organizeze de Ziua Unirii traditionala masa cu fasole si carnati, pentru ca evenimentul "sa nu fie luat in deradere”. Totusi, primaria ieseana va oferi participantilor 5.000 de placinte.

De Ziua Nationala, Primaria ieseana a oferit fasole si carnati, dar si vin participantilor la manifestarile oficiale organizate in oras, in timp ce Mihai Chirica a impartit personal mancare celor prezenti, gestul sau fiind catalogat ca populist si demagogic de catre reprezentanti ai societatii civile din Iasi.

Costul manifestarile organizate de Primaria Iasi de Ziua Unirii se ridica la 100.000 de lei. Anul trecut, de Ziua Unirii, au fost prezenti la manifestarile oficiale organizate la Iasi atat presedintele Klaus Iohannis, cat si premierul de atunci Victor Ponta, fost lider al PSD. Atunci, Victor Ponta a fost huiduit la inceputul discursului sau rostit in Piata Unirii din Iasi, la eveniment asistand cateva mii de persoane.

Sursa foto: Mediafax Foto