Ceea ce cunoastem despre numarul de stele al hotelurilor tine mai degraba de cutumele turistului, de ceea ce a invatat fiecare, din propria experienta, ca ar trebui sa gaseasca in spatiul de cazare ales. In Romania exista o serie de acte normative care stabilesc regulile jocului in cazul blestematelor de stele, intrate in vigoare de mai bine de trei ani. Din nefericire, conditiile impuse de lege se impart in doua categorii: unele foarte bine-venite, dar care nu sunt respectate in nepermis de multe locatii de cazare, iar altele - suficient de abstracte incat sa poata constitui obiectul unor negocieri intre patroni si cei care controleaza, mai ales ca nerespectarea legii aduce dupa sine amenzi de pana la 10.000 de lei noi.

Planul general pe care functioneaza legislatia precizeaza limpede ca unitatile de cazare nu pot functiona fara a fi clasificate. Legea insa debuteaza din primele paragrafe cu o formulare tipic romaneasca, fiind portita perfecta pentru „mica intelegere“: „In functie de conditiile concrete constatate in unitatea verificata se pot propune in mod exceptional unele compensari pentru dotari si servicii in vederea acordarii sau mentinerii categoriei“. Cu alte cuvinte, nimeni nu trebuie sa fie absurd, iar daca hotelul nu indeplineste o serie de conditii, putem gasi una-doua calitati care sa compenseze defectele constatate, evident, „in mod exceptional“.

Mai departe, Directia Generala de Autorizare si Control a Autoritatii Nationale pentru Turism este obligata sa faca verificari periodice, pentru a constata daca sunt mentinute conditiile initiale de clasificare. Asadar, nici macar scuza ca o prima clasificare s-ar fi facut gresit nu poate sta in picioare. In plus, acelasi act normativ prevede ca, o data la trei ani, sa fie facuta o reinnoire a clasificarii, care aduce dupa sine o noua verificare.

Cum sa ramanem vesnic tineri la 18 grade

Care sunt insa conditiile minime obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca orice unitate turistica? Lista este lunga, insa daca citim doar doua dintre ele, realizam ca obiectivul respectivelor norme metodologice este departe de a fi atins: „mentinerea grupurilor sanitare in perfecta stare de functionare si curatenie“ si „asigurarea apei calde la grupurile sanitare si in spatiile de productie“.

Degetele de la mainile tuturor ziaristilor ar fi insuficiente pentru a numara hotelurile si restaurantele cu grupuri sanitare in care hepatita se simte ca la ea acasa, in timp ce apa calda este doar un vis frumos. Urmatoarea conditie ceruta de lege ne face sa credem insa ca respectabilul colectiv care a propus-o isi are originile in Siberia cea rece: „Asigurarea unei temperaturi minime de 18 grade Celsius, in timpul sezonului rece, in spatiile de cazare si de servire a mesei“. Ii invitam, asadar, pe autorii acestor norme sa porneasca aerul conditionat din propriile locuinte si sa nu-l opreasca decat atunci cand valoarea de pe display ajunge la 18-19 grade Celsius.

Regulile privind aspectul hotelurilor sau pensiunilor mai prevad si „functionarea structurilor de primire turistice numai in cladiri salubre, cu fatade zugravite si bine intretinute“. Comentariile privind salubritatea si fatadele sunt deja inutile, atata timp cat unele hoteluri te determina sa folosesti trotuarul de vizavi, chiar si in situatiile in care treci prin zona intamplator.

In luna de miere pe prici

Este insa la fel de interesant sa descoperim care sunt conditiile impuse camerelor folosite de toate tipurile de structuri turistice (hoteluri, moteluri, cabane, pensiuni etc.). Camera cu pat individual, „reprezentând spatiul destinat folosirii de catre o singura persoana“, trebuie sa fie dotata cu un pat de minimum 90 de centimetri latime, in timp ce camera cu pat matrimonial, „spatiul destinat folosirii de catre una sau doua persoane“, trebuie sa contina un pat cu o latime minima de 140 centimetri. Daca nu e matrimonial si e doar camera cu pat dublu, atunci latimea minima trebuie sa creasca pana la 160 de centimetri. La lungime, lucrurile sunt diferentiate: pentru 3, 4 si 5 stele este nevoie de cel putin 2 metri, in timp ce la 1 si 2 stele merge un pat de numai 190 de centimetri.

Cu surprindere insa descoperim o inepuizabila si traditionala suprafata de odihna, ramasa in turismul romanesc de pe vremea lui Margelatu. Este vorba despre „prici“ sau, mai pe intelesul tuturor, „o platforma din lemn sau din alte materiale pe care se asigura un spatiu de 100 cm latime pentru fiecare turist“. Ideal, am spune noi, pentru mult asteptatul concediu „de miere“.

Afisarea tarifului maximal, obligatorie

Exista si o prevedere, atat in HG 805/2001, cat si in normele metodologice ale Hotararii 1.328 din 2001, care impune „afisarea la receptiile structurilor de 1-5 stele si in camerele din structurile de 1-3 stele a certificatelor de atestare a tarifelor de cazare maximale, exprimate in euro“. Tarifele respective trebuie stabilite de fiecare hotel pentru anul urmator, se comunica ministerului de resort, care, la randul sau, trebuie sa ateste aceste tarife. In ce consta atestarea (e nevoie de o aprobare sau este doar o luare la cunostinta?) nu este prea limpede, dar trebuie sa recunoastem ca nu am vazut astfel de tarife maximale afisate in nici o camera de trei stele, dar nici in receptiile vreunui hotel din celelalte categorii, fiind probabil confundata notiunea cu banalul tarif de la receptie si care se modifica saptamanal, dupa cum merg afacerile.

O alta incalcare frecventa a legislatiei se petrece in cazul clasifica-rilor multiple. Unul dintre articole mentioneaza: „Categoria de clasificare a structurii de primire turistice este data de cea la care a fost incadrata majoritatea spatiilor de cazare din incinta acesteia“. Dar ne sunt bine-cunoscute hotelurile (in special de pe litoral) care au tarife diferentiate pentru camere de 2 stele, respectiv de 3 stele, in timp ce legea le obliga sa detina o singura clasificare pentru toate camerele.

Lista serviciilor, orientativa

Nu in ultimul rand, sunt importante si criteriile concrete dupa care hotelurile si celelalte structuri primesc un numar de stele. Legea enumera o serie de servicii pe care hotelul trebuie sa le indeplineasca astfel incat punctajul sa depaseasca un barem. Daca pentru o stea sunt suficiente 5 servicii, pentru hotelurile de 4 si 5 stele trebuie asigurate cel putin 18 servicii. Lista acestora este destul de lunga, dar este interesant ca normele numesc aceasta lista orientativa, deci ramane la latitudinea prestatorului sa le aleaga sau sa le inlocuiasca cu altele.

Printre criteriile care ar putea diferentia in mod concret un hotel cu putine stele de un altul de 4 sau 5 stele sunt mentionate, in primul rand, suprafata camerelor, intervalul de timp in care se schimba prosoapele, inaltimea la care se placheaza peretii baii cu faianta sau numarul de locuri din parcare. Hotararea de guvern care urmareste clasificarea hotelurilor este insa atat de complicat elaborata, cu norme metodologice care au, la randul lor, anexe si anexe la anexe, incat este aproape imposibil sa poti verifica respectarea criteriilor de catre o unitate de cazare. In mod practic, daca un hotel nu atinge suprafata minima a camerei ceruta de un anumit numar de stele, el poate primi totusi stelele daca isi depaseste planul cu alte conditii intrunite. Important este insa faptul ca un turist interesat sa verifice legalitatea unei clasificari nu o va putea face niciodata.