In acest an suma medie alocata de romani pentru o vacanta este de aproximativ 425 de euro de persoana, insa pentru destinatiile cele mai populare, precum Grecia sau Turcia, bugetele s-au situat in jurul valorilor de 650-700 euro de persoana.

"Anul viitor vor creste sigur bugete romanilor pentru vacantele din strainatate pentru ca si preturile vor fi in urcare. Deja unele hoteluri din Turcia ne-au anuntat ca au marit preturile cu 2-3 procente, insa pe fondul evolutiei cursului valutar la noi va insemna o majorare de 5%. De asemenea, in Bulgaria preturile vor creste cu cateva procente", a explicat Cosmin Marinof, director de vanzari in cadrul TUI Travel Center.

El a adaugat ca exceptie din randul acestor mariri de preturi va face Grecia, unde pentru 2013 sunt asteptate oferte cu preturi mai mici.

In topul destinatiilor externe preferate de romani in 2012 se numara Bulgaria, Grecia, Turcia si Austria.

In acest context, potrivit reprezentatilor TUI, multi dintre romanii care isi permit sa dea 700-800 euro de persoana pentru o vacanta se vor orienta catre destinatiile exotice, care au tendinta sa se alinieze la nivelul costurilor.

"Aceasta orientare catre destinatiile exotice s-a simtit inca din acest an, foarte cautate fiind destinatii precum Republica Dominicana sau Thailanda, unde in 2012 au mers 8.000 de romani. Avem oferte pentru destinatii exotice care incep de la 750 de euro", a precizat Cosmin Marinof.

De ce vin putini turisti in Romania

La polul opus, Romania nu reuseste sa atraga turisti straini din cauza imaginii proaste pe care o are in strainatate, au precizat reprezentatii TUI.

"Turistii germani nu stiu nimic despre Romania. N-au auzit nimic, nici de bine, nici de rau. Multi dintre acestia asociaza tara noastra cu lucrurile care au avut loc in ultimii 20 de ani, ca omorarea presedintelui in ziua de Craciun", a spus Dragos Anastasiu, proprietarul Eurolines.

El a adauga ca pozitiv pentru Romania este ca "perceptia lor este mai proasta decat realitatea".
"Strainii care vin in Romania sunt incantati aici pentru ca si asteptarile lor de la tara noastra sunt mici", a explicat Atanasiu.

El a mai spus intre pachetele turistile romanesti care au sanse de reusita la promovarea in strainatate se numara city-break-urile din Bucuresti si circuitele din Transilvania.

Citeste si:

Dragos Anastasiu a adaugat ca pentru atragerea turistilor straini agentiile din Romania trebuie sa le poata oferi acestora pachete cu zbor, transfer, cazare si atractii pe o saptamana, ceea ce in prezent nu se ofera.

O lovitura importanta pentru turismul din Romania a fost eliminarea incepand cu acest an din cataloagele operatorului german de turism TUI.

"TUI a redus cu 30% numarul cataloagelor. Atunci cand tai din costuri elimini acele destinatii in care vinzi cel mai putin, iar daca ne referim la Romania, imaginea tarii sufera masiv in strainatate", a adaugat Anastasiu, care a precizat ca TUI aduce circa 1.000 de turisti straini pe litoralul romanesc si peste 250.000 pe cel bulgaresc.

Afaceri pe plus in 2012

In contextul prezentat, Anastasiu a mentionat ca industria turismului a stagnat in acest an, potrivit cifrelor Asociatiei Internationale de Transport Aerian (IATA) care arata ca numarul pasagerilor nu a variat in 2012.

Cu toate acestea, afacerile grupului Eurolines sunt estimate in acest an la 243 milioane de lei, in crestere cu 33% fata de 2011, cand s-au ridicat la 183,2 milioane de lei.

Pe linii de business, pachetele turistice distribuite prin retelele de agentii TUI TravelCenter si Eurolines au generat afaceri in valoare de 43,56 milioane de lei, transportul international cu autocarul (operat sub brandul Eurolines Romania) a inregistrat o cifra de afaceri de 36,3 milioane de lei (+13%), iar segmentul de bilete de avion au general venituri de 74,58 milioane de lei (+45%).

Planuri optimiste pentru 2013

Pentru anul viitor compania vizeaza afaceri in crestere cu 30%, la 316 milioane de lei si vrea sa ajunga in topul grupurilor de turism din Romania.

Tot in 2013, grupul Eurolines vrea sa mai deschida 10 agentii de turism si sa achizitioneze 3-4 autocare.

Investitia in deschiderea unei agentii se ridica la 30.000 euro, in timp ce achizitia unui autocar se ridica la 250.000 euro.

Eurolines destine in prezent 60 de agentii, dintre care 37 de unitati TUI TravelCenter si Eurolines, 22 agentii Eurolines, o agentie business travel si o agentie online. Compania are 450 de angajati.