Istoria Orient Expresului este plina de culoare si legende. Acum, si turistii romani pot avea parte de o calatorie rezervata, candva, doar capetelor incoronate ale Europei. Agentiile de turism din tara ofera sejururi pana in capitala Frantei si a Austriei, calatorind cu faimosul tren. Pentru a ajunge in Orient Expres, va trebui sa faceti o oprire la Viena. In prima zi, seara, veti putea lua parte la spectacolul "Serenada Vieneza" si la un tur al Vienei in miez de noapte.

Veti ajunge si in parcul de distractii Prater, iar cina o veti lua in timp ce urmariti spectacolul amintit. A doua zi, dupa micul dejun, veti face o calatorie romantica pe Dunare si veti vizita castelul Durnstein. In cea de-a treia zi, puteti vizita Palatul Schonbrunn. Acum, veti avea timp liber pentru masa si pentru cumparaturi. Seara, veti pleca spre Paris cu Orient Expresul.

Noaptea, in tren, vor fi povestite intamplarile si enigmele celebre ale celor care au calatorit de-a lungul timpului cu Orient Expres. La Paris, va veti caza la hotelul Des Flanders, urmand ca seara sa aveti parte de o croaziera pe Sena. Mirajul unei seri la Paris va fi intregit de o cina pe Champs-Elyses, la restaurantul Clement, intr-un decor traditional si elegant, cu muzica buna pentru dans. in cea de-a cincea zi, veti face o excursie pe Valea Loarei, unde veti descoperi castele si gradini faimoase din perioada Renasterii. Veti vizita castelele Chambord, Amboise si Chenonceau (Castelul Doamnelor). Un pranz stropit cu vin frantuzesc va completa acest sejur de neuitat. in penultima zi, veti face un tur al orasului si veti ajunge la cele mai importante obiective pariziene:

Champs-Elyses, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, Opera, Piata Invalizilor, Place de la Concorde, Catedrala Notre-Dame, cartierul Montmartre si Muzeul Luvru. La pranz, va intoarceti la hotel, iar pana la plecarea cu trenul, veti avea timp pentru cumparaturi. Va veti desparti de Orient Expres la Viena, de unde veti lua avionul catre Bucuresti. Pretul unei astfel de vacante porneste de la 450 de euro de persoana si este valabil pentru grupuri de minim patru persoane. in acest tarif sunt incluse biletul de tren Orient Expres Viena - Paris - Viena, cazare si micul dejun la hotel. Pretul nu cuprinde biletul de avion Bucuresti - Viena - Bucuresti.