Cumparaturi online in valoare de 1.700.000 lei

Intre 1 si 8 martie 2015, prin intermediul 2Parale, romanii au generat peste 8.300 de vanzari online, in valoare de aproximativ 1.7 milioane lei (TVA inclus). In intervalul amintit, au fost inregistrate peste 685.000 de click-uri, cu o rata de conversie de 1.21%, in crestere fata de perioada similara a anului 2014.

Cosul mediu de cumparaturi in 2015: valoare similara cu 2014, dar crestere in volum

Valoarea medie a unei comenzi in acest interval s-a ridicat la 200 de lei (TVA inclus). Astfel, se observa o valoare medie a unei comenzi similara cu cea din perioada 1–8 martie 2014, concomitent cu o crestere in volum a cumparaturilor online prin intermediul 2Parale fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Vanzarile au inregistrat un ritm constant de crestere in toata perioada mentionata, cu un varf atins in data de 4 martie, cand au fost realizate 1.176 vanzari online.

Preferintele romanilor in perioada 1–8 martie 2015

In ceea ce priveste cautarile pe Google asociate intervalului 1–8 martie 2015, conform Google Trends, florile si martisoarele au avut o crestere de aproximativ 30% a numarului de cautari. Numarul de cautari pentru categoriile de cadouri, bijuterii si parfumuri a fost similar cu cel inregistrat in aceeasi perioada a anului 2014.La nivel de vanzari, categoria care a performat cel mai bine a fost cea a cartilor si materialelor didactice.

In 2014, 2Parale a inregistrat o cifra de afaceri de 6.9 milioane de lei, in crestere cu 40% fata de anul precedent. In prezent, 2Parale are o comunitate de 38.000 de afiliati si un portofoliu de peste 430 de clienti. Printre clientii 2Parale se numara companii si branduri ca Avon, Carrefour, Elefant.ro, evoMAG, F64, miniPRIX, Nemira, Regina Maria etc.

Conversiile generate prin reteaua de afiliere 2Parale sunt publice si pot fi accesate in timp real prin platforma online sau prin aplicatia de mobil dedicata. Principalul concurent al 2Parale.ro este Profitshare.ro.