Am fost invitata, saptamana trecuta, in postura de mentor, la emisiunea “Young and Smart” a Danei Tudose. La final, mi s-a pus o intrebare la care, pe moment, n-am avut nici o optiune: ”Daca ar trebui sa va alegeti un mentor dintre persoanele publice actuale, la cine v-ati opri?”. Fara sa ma gandesc, am raspuns ca nu as alege pe nimeni. Cosmin Alexandru, invitatul pentru care ar fi trebuit sa fiu mentor, a fost mai intelept decat mine. Dupa emisiune, mi-a spus: ”vedeti, doamna, asta este problema, negam totul si nu oferim tinerilor nici o alternativa”.
Mai tarziu, in masina (care naviga, precum un pachebot, printre marile create ad-hoc de potopul de sambata in gropile Bucurestiului, ocolite de tranzitia spre Europa) am incercat sa-mi explic de ce am reactionat atat de neconstructiv si de infantil feminin. Instinctiv, m-am gandit la personajele pe care le disecam sistematic in paginile ziarelor sau cele branduite, mai mult sau mai putin profesionist, de televiziuni. Retractez, cu scuzele de rigoare. Romania nu este Romania de la televizor. Din fericire! Cred ca, in Romania de astazi, avem destui mentori potentiali la fel de vii si profunzi, precum era tata pentru mine. N-au timp sa apara la televizor. Construiesc, pentru ca asta ii face fericiti si nu pentru ca vor imagine.
Cautand cu intelepciune, mi-am amintit de profesorul Janos Gotlieb si sotia sa, Paty Mociutchi, din Iasi, alaturi de care am descoperit placerea intrebarilor care te indeamna la cercetare si descoperire de sine, de profesorul Giangalau, initiatorul proiectului Pro Ruralis, intamplator sau nu, tot din Iasi, de Val Voiculescu, care m-a invatat sa inteleg Istoria si dilemele sociale ale femeii, de parintele Martignian, de la care invat in fiecare zi cat de minunata poate fi viata atunci cand daruiesti fara sa ceri nimic in schimb.
Cred ca fiecare dintre cei care citesc aceste randuri au exemple asemanatoare. Mentorii de care vorbesc sunt persoane publice, in masura in care generozitatea lor influenteaza comunitatea din care fac parte. Parafrazindu-l pe Einstein, care spunea ca nu tot ceea ce poate fi masurat conteaza, la fel cum, nu tot ceea ce conteaza poate fi masurat, am putea spune ca nu orice persoana promovata de media are valoare (inclusiv subsemnata), dupa cum si o persoana de valoare nu este neaparat promovata. De ce? Promovarea este o actiune care costa. Valorile reale nu sunt dispuse intotdeauna sa se vanda. Castigul este al acelora care au intelepciunea sa stie sa le caute.
Precum mancarea buna, pe care doar alesii stiu sa o gaseasca pe o ulita uitata a Bucurestiului, intr-un ambient fara fite, modelele care ne pot schimba cursul vietii sunt langa noi. Nu trebuie decat sa le cautam, dupa ce ne-am hotarat cine suntem noi, de fapt, si cat de mult suntem dispusi sa daruim lumii, in schimbul spectacolului fascinant la care ne invita in fiecare zi.
Si, pentru ca imi amintesc cat de putin timp liber aveam pe vremea cand eram tanara, va propun un short-cut: cautati-va mentorii printre oamenii generosi. Submultimea are un cardinal care n-o sa va dezarmeze.
Inchei, propunandu-va un citat din Sir Winston Churchill, pe care am preferat sa nu-l traduc, deoarece engleza are o mare calitate: analiza si solutia se regasesc in acelasi verb...
“We make a living by what we get. We make a life by what we give.“
P.S. Pentru saptamana asta, va recomand un ajutor in cautarea pe care v-am propus-o... “Cartea gesturilor. Cum putem citi gandurile oamenilor din actiunile lor.” de Peter Collett, editura TREI.
Si, pentru ca este vara, iar dragostea e subiectul la ordinea zilei pentru cei care sunt suficient de inteligenti sa nu-si piarda timpul cu analize politice sterile, “Eseuri de indragostit “ de Alain de Button, editura Humanitas.
Mai tarziu, in masina (care naviga, precum un pachebot, printre marile create ad-hoc de potopul de sambata in gropile Bucurestiului, ocolite de tranzitia spre Europa) am incercat sa-mi explic de ce am reactionat atat de neconstructiv si de infantil feminin. Instinctiv, m-am gandit la personajele pe care le disecam sistematic in paginile ziarelor sau cele branduite, mai mult sau mai putin profesionist, de televiziuni. Retractez, cu scuzele de rigoare. Romania nu este Romania de la televizor. Din fericire! Cred ca, in Romania de astazi, avem destui mentori potentiali la fel de vii si profunzi, precum era tata pentru mine. N-au timp sa apara la televizor. Construiesc, pentru ca asta ii face fericiti si nu pentru ca vor imagine.
Cautand cu intelepciune, mi-am amintit de profesorul Janos Gotlieb si sotia sa, Paty Mociutchi, din Iasi, alaturi de care am descoperit placerea intrebarilor care te indeamna la cercetare si descoperire de sine, de profesorul Giangalau, initiatorul proiectului Pro Ruralis, intamplator sau nu, tot din Iasi, de Val Voiculescu, care m-a invatat sa inteleg Istoria si dilemele sociale ale femeii, de parintele Martignian, de la care invat in fiecare zi cat de minunata poate fi viata atunci cand daruiesti fara sa ceri nimic in schimb.
Cred ca fiecare dintre cei care citesc aceste randuri au exemple asemanatoare. Mentorii de care vorbesc sunt persoane publice, in masura in care generozitatea lor influenteaza comunitatea din care fac parte. Parafrazindu-l pe Einstein, care spunea ca nu tot ceea ce poate fi masurat conteaza, la fel cum, nu tot ceea ce conteaza poate fi masurat, am putea spune ca nu orice persoana promovata de media are valoare (inclusiv subsemnata), dupa cum si o persoana de valoare nu este neaparat promovata. De ce? Promovarea este o actiune care costa. Valorile reale nu sunt dispuse intotdeauna sa se vanda. Castigul este al acelora care au intelepciunea sa stie sa le caute.
Precum mancarea buna, pe care doar alesii stiu sa o gaseasca pe o ulita uitata a Bucurestiului, intr-un ambient fara fite, modelele care ne pot schimba cursul vietii sunt langa noi. Nu trebuie decat sa le cautam, dupa ce ne-am hotarat cine suntem noi, de fapt, si cat de mult suntem dispusi sa daruim lumii, in schimbul spectacolului fascinant la care ne invita in fiecare zi.
Si, pentru ca imi amintesc cat de putin timp liber aveam pe vremea cand eram tanara, va propun un short-cut: cautati-va mentorii printre oamenii generosi. Submultimea are un cardinal care n-o sa va dezarmeze.
Inchei, propunandu-va un citat din Sir Winston Churchill, pe care am preferat sa nu-l traduc, deoarece engleza are o mare calitate: analiza si solutia se regasesc in acelasi verb...
“We make a living by what we get. We make a life by what we give.“
P.S. Pentru saptamana asta, va recomand un ajutor in cautarea pe care v-am propus-o... “Cartea gesturilor. Cum putem citi gandurile oamenilor din actiunile lor.” de Peter Collett, editura TREI.
Si, pentru ca este vara, iar dragostea e subiectul la ordinea zilei pentru cei care sunt suficient de inteligenti sa nu-si piarda timpul cu analize politice sterile, “Eseuri de indragostit “ de Alain de Button, editura Humanitas.
