Am fost, recent, la Brasov. Nicidecum in zona de vile “noveau riche”, ce defineste urcatul pe scara succesului material, sau in Poiana. M-am plimbat, duminica dimineata, pe un soare caldut, de primavara timpurie, pe drumul ce inconjoara orasul vechi, refacut cu bun gust si dragoste de urbe. Acolo unde, altadata, erau ziduri paraginite ce adaposteau cainii vagabonzi ai orasului, acum erau locuri de joaca pentru copii si banci pentru drumetii dornici de popas. Clopotele bisericilor orasului sarbatoreau normalitatea la fiecare ceas.
Tinerii ce urcau sa-si admire orasul de pe pasarela de la Turnul Negru se salutau cu ceilalti trecatori, asa cum obisnuiesc oamenii muntelui. Bariere discrete, construite strategic, opreau mitocanii, si masinile lor suplinitoare de statut social, sa umileasca natura. Miroasea a primavara europeana. Fara ritmurile ”mobilizatoare” din parcarile aglomerate duminica in locurile trendy ale Romaniei.
In fata Maternitatii, pe trotuarul candva sufocat de buticuri cu produse ce furnizau pacienti sectiilor de gastro-enterologie, este o curatenie ce imi aminteste de Elvetia.
Intrebandu-ma, cu voce tare, de ce in Brasov nu se simte presiunea traficului, mi s-a explicat, cu exemplificari practice, ca in Brasov nu exista alternanta din Bucuresti a numarului de benzi de circulatie. Daca trec de la doua, la trei benzi se produc “busoane”, deoarece smecherii au pe unde sa depasesca “fraierii” care stau cuminti la coada. In Brasov, edilii inteligenti ai orasului au construit bariere, pe care nu le vezi, dar a caror eficienta se reflecta in, din nou, minunata normalitate a traficului. La Bucuresti urmeaza sa se construiasca un pod suspendat, cu patru benzi de circulatie, care vor revarsa tot traficul din Drumul Taberii in capatul strazii Titulescu unde, astazi, cu toata legea europeana a circulatiei, se supravietuieste pe o singura banda pe sens. Imaginati-va ambuteiajele la coborarea de pe noul pod si incepeti exercitiul frustrarii!
Unul din drumetii ce ma insotea, de loc din Constanta, nu s-a prea putut bucura de placerea plimbarii, deoarece se intreba tot timpul: “De ce la noi nu-i asa?”. Eu, de loc din Timisoara, un oras aproape la fel de bine “reglementat” ca Brasovul, i-am raspuns zambind superior: “Regatul” e poarta Orientului! Pe noi, cei de peste munti, ne-au disciplinat nemtii.” Si, bineinteles, a inceput o discutie aprinsa, ce a lunecat in istorie pana spre secolul al 13-lea, pe fondul careia am ajuns in crama, veche de 250 ani, a gazdei noastre, unde palinca, inca accesibila, a construit consensul, consolidat ulterior cu un vin rosu, din butoi, si o friptura nationala.
Tarziu, osteniti de analize politice, ne-am urcat in acceleratul ce ne aducea, in noapte, spre Capitala. Brusc treziti la realitate in Gara de Nord, am facut o rezervare pentru intoarcere.... In fond, Brasovul e in Romania. Oare?
Pentru temperarea frustrarilor, evident, o carte: “Inteligenta sociala”, de Karl Albrecht, Ed Curtea Veche.
“Inteligenta sociala, noua stiinta a succesului este dimensiunea de sine statatoare a inteligentei ce determina in mod decisiv eficienta unei persoane. Aceasta carte este o lectura obligatorie pentru orice leader care isi doreste sa interactioneze productiv cu oamenii din jur si mai ales sa inteleaga si sa se integreze in acest mecanism complex numit societate, unde unii oameni reusesc si altii nu.”
